Vei arde in iad!

Capitolul 41

     - Încerci să mă scoţi din sărite, fiindcă reuşeşti! strigă Lucifer.
     - Bine, domnule lipsit de umor, o să tac.
     - Ai face bine, Viktoria!
   Nu credeam că poţi să te distrezi atât de tare enervând pe cineva.
                            ***
   Am ajuns repede la destinaţie. Nu îmi era dor de acea clădire.
     - Vrei să o vezi pe Kira pentru ultima dată?
     - Da, normal că da!
   Lucifer împreună cu nişte gardieni mă duseră într-o încăpere ciudată.
     - E chiar în faţă.
   Am intrat. Era foarte frig şi întuneric. Am deschis lumina. Kira parcă dormea. Era pusă într-un fel de capsulă.
     - E îngheţată. Nu simte şi nu ştie ce se întâmplă.
   Fără să îmi dau seama, am început să lăcrimez. Era atât de frumoasă, chiar şi îngheţată încă puteam să simt căldura emanată de zâmbetul ei. Zâmbea... zâmbea de parcă era în braţele mamei. Avea un zâmbet atât de copilăresc. M-am apropiat de capsulă. Când am fost micuţe am făcut schimb de brăţări. Eu îi dasem o brăţară neagră cu ţinte, iar ea una roşie asemănătoare. Am pus brăţara primită de la ea pe capsulă ca atunci când se va trezi să ştie că am fost la ea, indiferent ce se va întâmpla cu mine.
     - Putem pleca, am spus eu.
   Ne-am îndreptat spre un fel de încăpere, dar era diferită faţă de celelalte. În cameră exista un fel de sicriu, iar în jurul acestuia erau tot felul de desene şi cam la 2 metrii faţă de sicriu era un tron, iar între ele era un tub subţire.
     - În capsulă vei sta tu, iar în tron eu. Vezi acea deschizătură din tavan? Când luna ajunge în mijlocul acelei deschizături eu voi intra în trupul tău şi sufletul îţi va fi distrus. Cu acest ac de aur te vei înţepa în degetul mare, fiind cunoscut şi ca degetul liderului. Sângele ce-ţi va curge din deget va merge prin acel tub în venele mele, astfel voi putea lua controlul trupului tău. Ai înţeles?
     - Da!
     - Putem începe atunci!
   Cu fiecare pas mă îndreptam spre destinul meu. M-am aşezat în capsulă şi am privit lănţişorul primit de la Deivid şi am şoptit în speranţa că poate cumva mă aude: "Te iubesc... mereu am făcut-o!"