Apel la 00:00

‹LXII›

     Azi, azi m-am decis! Azi aveam sa te înfrunt, azi aveam să-ți spun cine esti față in față.

     Acum ma aflam in curtea liceului, stiam ca am sa te vad in jurul meu, numai ca trebuia sa fiu atenta. Chiar si dupa ce au inceput orele eu rămăsesem afara si așteptam. M-am întors dând de cine imi doream. De tine.
Erai la câțiva metri distanța de mine. Ma priveai, aveam emoții.

     M-am ridicat de pe bancă si am început sa merg spre tine, nu te mișcai de acolo, nu stiu ce era in mintea ta. Am mărit pasul, mainile imi transpirau îngrozitor, gura mi se uscase si respirația mi-o luase razna.

     Ajunsem in fata ta, nu spuneam absolut nimic, dar in schimb ma priveai, atat de intens încât credeam ca doar corpul tau împăiat e aici cu mine, nu si conștiința ta.

— E-eu voiam sa te întreb daca...daca tu...–ma bâlbâiam in fata ta, era asa o situație stânjenitoare.– daca stii cat este ceasul ? am continuat fraza, eram o lașă, n-aveam curaj sa iti zic adevarul. Deși aveam ceasul la mana, asta era întrebarea. Încercam să-l ascund, dar sunt sigura ca nu mi-a reusit.

     Ba din contra, te-ai uitat la mine zâmbind. Mi-ai luat mana si te-ai uitat la ceasul meu. Pulsul mi-a luat-o razna cand mi-ai atins încheietura cu degetele tale reci, eram sigură că și tu ai simțit pulsul nebunesc ce-l aveam.

— E 11:34, spui cu acelasi zambet mare. Aveai cel mai frumos zambet pe care il văzusem vreo dată. Un zambet care dădea orice fata pe spate.
Ma înroșisem la față de rusine. Imi lăsasem capul in jos sa nu se observe, dar din nou nu sunt sigura daca mi-a reușit.

— Mersi! Spun si mă întorc pe călcâie plecând.

   Știu ca inca ma priveai, simțeam asta. La naiba, eu nici n-am avut curaj să-ți spun ca... ca stiu cine esti si ce simt pentru tine. Sunt o idioata!