Apel la 00:00

‹LXIV›

    

     Aseară te-am întrebat de ce faci ceea ce faci. De ce nu mi-ai spus de la bun început, dar in loc să-mi răspunzi ai plecat. N-am încercat sa te opresc, tin prea mult la demnitatea mea, de ce as veni eu dupa tine? Eu am venit de fiecare data si nu am văzut niciun rezultat. Acum era randul tau.

     Geaca ta a rămas încă la mine. Ma gândeam sa i-o dau lui Loren, daca tot te cunoaște, dar pe de alta parte n-aș vrea s-o fac. Nu am un motiv anume, dar pur si simplu imi place mirosul ei. Mirosul de țigara si cel de parfum bărbătesc se îmbinau perfect. Tu ai fi primul fumător care ma atrage, Aiden. Dar n-ai de unde sa stii.
Ma gândeam sa o uit "accidental" acasa si sa inventez vreo scuza stupidă pentru a păstra geaca, precum : "șobolanii ți-au mâncat geaca" sau orice altceva.

     N-aveam chef de școala sau de altceva, voiam pur si simplu sa stau acasa si sa dorm, n-ar strica nici daca te-aș visa. La ce tot ma gandesc eu aici? Pana la urma tu m-ai lăsat cu ochii in soare.
Cel mai probabil voi sta din nou acasa, fara sa fac absolut nimic

     Eram nervoasa, dar calma, atenta, dar distrasă, dezinteresată, dar interesată de tine. Ce logica aveau toate astea? Te uram, dar totuși eram îndrăgostită de tine.

     Ecranul telefonului se aprinse atrăgându-mi atenția. Primisem un mesaj.
Bătăile inimi o luaseră razna si respirația o aveam mai accelerata ca la sport.
Parca literele numelui tau începuseră sa se învârtă si capul să-mi zboare la tot felul de scenarii.

"Imi pare rau!"

"Pentru?"

"Pentru ca am plecat. Te-ai supărat?"

"Se poate spune si asa..."

"Daca vrei, ne-am putea intâlni."

"Nu vreau sa fiu iar lăsată baltă."

"Iti voi raspunde la cateva întrebări."

"OK"