Apel la 00:00

‹LXXIII›

     M-am consultat mult timp cu mine, si m-am decis sa ignor tot ceea ce simt pentru Aiden. El nu aduce nimic bun, mai ales sentimental.
Trebuia să-mi dau seama, la dracu', încă de la incidentul cu Sarah, ce fel de persoana este.

     N-am să încerc nici măcar puțin să-l evit fizic, dar psihic si sentimental, am sa incerc sa fug.

     Soneria de la intrare mi-a oprit activitatea atrăgându-mi atenția. Am alergat la ușa si am deschis-o.
La dracu', ar trebuii sa ma uit mai des pe vizor. Calmează-te, Cara. Nu-l evita, nu-i da de bănuit.

     L-am invitat înăutru si m-a urmat pana in bucatarie unde mi-am continuat micul dejun.

— Si cu ce ocazie? Il întreb, toata atenția mea aparținându-i.

— Aseară, erai trista sau ai plecat tristă si vreau sa stiu motivul. Imi raspunde fâțâindu-se de pe un picior pe altul.

Mâncarea imi rămase in gât, am început sa tușesc. Am pus vasele in ghiuvetă, imi pierise toată pofta de mâncare. L-am privit atent si am stat cateva momente pe gânduri.

— De ce crezi ca ar fi fost ceva în neregulă?

— Pai...nu știu, tocmai de asta am venit sa vorbeasc cu tine.

— Nu eram tristă doar ca, m-ai luat prin surprindere, nu știam ca ai o iubită.
Răspund pe jumatate sinceră.

— Da, Bella... se simțea incomod, mi-am dat seama dupa gesturi. Dupa felul in care pronunța fiecare cuvânt si cum se scărpina la ceafă. Erau semne de stres, poate? Ceea ce era un plus pentru mine.

— Și cât timp aveți împreună? Îl întreb mai direct decât as fi vrut sa pară.
Imi pocneam fiecare os de la fiecare deget pe sub masă.

— Pai...4 aproape 5...
Se oprește din vorbit si se fâțâie.

— 4 aproape 5, ce? Zile, nopți? Ce?
Nu ma așteptam sa aibă prea mult timp împreună cu ea.

— Luni?
Gura mi s-a lărgit. Cinci luni ? Asta-i nebun?
Dar daca ei sunt împreună de cinci luni, de ce ma suna pe mine? De ce a luat-o pe Sarah? Ce dracu' se întâmplă?

— Ai luat-o razna? Daca esti împreună cu ea de atât timp de ce mă sunai pe mine? De ce te-ai dus cu Sarah? Măcar ea stie de toate astea? Nu pot sa cred ca de tine m-am îndrăgostit. O persoană mai egoista nu cred ca puteam sa gasesc niciodată. Imi e milă de biata fata, dar mai mila imi e de mine. Te-ai jucat cu toate cum ai vrut, nu pot sa cred. Dumnezeule, daca eram in locul ei, decât sa întâmpin toate astea, ma bine m-aș fi omorât. Nu pot sa cred ca eram geloasă pe ea, cand ea trebuia sa fie geloasă pe mine si pe toate care ți-au trecut prin pat.

Țipăm la el, eram pur si simplu șocată. A facut câțiva pași in fața eu dând câțiva înapoi.

— Nu ma atinge! Spuneam fiecare cuvânt clar si apăsat. Pleacă, lasă-mă in pace si nu mă mai caută de acum încolo.
Ma privea, doar ma privea, nu schița nici un gest.

— Cara, ea nu...
L-am oprit.

— Nici măcar un Cara, pleacă! Voiam sa plece înainte sa încep sa plâng. Dumnezeule, ce slabă am devenit.

— Ascultă!

— Nu vreau! Pleacă, acum! Țip.
Am stat câteva clipe si ne-am privit. S-a întors pe călcâie si am auzit ușa trandinduse.

Asta a fost.