Apel la 00:00

‹LIII›

     Am rămas blocată. Conversația noastră, Aiden! Imediat primise mesajul meu "Putin pe afara, este frumos si nu merita sa stai in casa."

     Eram uimită, nu stiam ce sa fac sau cum sa reactionez, mi-ai ridicat privirea dând de ochii tai. Aveai niste ochi de un albastru spectaculos, foarte intenși la culoare. Ma pierdusem, nu știam dacă era din cauza emoției sau din cauza privirii tale, cert era ca as fi rămas o vesnicie să-ți privesc ochii.
     Ma priveai într-un mod anume, cel mai probabil așteptând să-ți înmânez telefonul. Ți l-am întins repede murmurând un "Îmi pare rau!" trecând pe langa tine, dar m-ai prins de mână, moment in
care emoțiile mele au luat-o razna si gândurile mele nu mai aveau nicio logică. Mi-am întors privirea înspre tine, erai asa frumos.

— Hei! Vocea ta era la fel de frumoasă, dar ceva nu era in regula de data asta.

— Ne cunoaștem? Am întrebat, preferam sa ma prefac ca nu am văzut nimic, preferam sa mint pentru ca mai bine as face asta decât sa ma mint singură in legătură cu tine.

Te-ai uitat mirat la mine si mi-ai eliberat mâna. Ce era in neregulă?

— Nu, doar voiam sa vad daca esti bine, te-ai cam albit la fața. Continuai sa ma privești cercetător.

— D-da, sunt bine! Am spus făcând câțiva pași in spate întorcându-ma si fugind cat ma țineau picioarele. Departe de tine...Aiden...