Apel la 00:00

E P I L O G

     Iubire. Iubire pură. Asta simțeau unul pentru celalalt cei doi.
Timpul trecea si relația lor mergea din ce in ce mai bine. O relație cum rar mai vezi.
Aiden, le-a prezentat-o pe Cara, parinților sai. Ei fiind incantați ca fiul lor și-a găsit o fata pe măsura. Deșteapta, frumoasă si silitoare. Poate ea nu avea familia perfectă, dar ea in sine pentru ei era o ființa perfectă.

     Si micuța noastră Cara, a absolvit. Și-a luat rămas bun de la holurile liceului si a ajuns la facultatea de drept, la care visa de ani buni.
Ea, isi construise un regat al ei. Avea chiar si un prinț, unul care ar face absolut orice pentru ea. Toate lacrimile vărsate de ea, acum se transformaseră in raze de soare.

     Imediat a aflat si modul in care Aiden, a facut rost de numărul ei de telefon. De la Loren, ea era sora mai mica a acestuia. Făcuse rost de numărul ei la ora 00:00, de aici si obiceiul de a suna exact la această ora. Nu mai devreme, nu mai tarziu.
Si relația dintre Loren si Cara, a devenit foarte strânsă. Se formase o familie frumoasă.

Viitorul le pregătise mari surprize celor doi.

Peste 8 ani...

— Maami, mami...trezește-te, cod roșu! Simțeam patru mânuțe micuțe cum ma zguduie. Mi-am deschis ochii dând cu privirea de perechea de gemeni.

     La vederea lor, imediat un zambet mi-a aparut pe fața. Aveam cei mai frumoși copii. Un băiețel, care seamănă leit cu tatăl sau. Aceeași ochi, același par, aceeași gropița in obrazul drept. Si o fetița la fel de frumoasă, cu ochii tatălui sau, dar in rest, eram eu intr-o versiune mică.

— Ce s-a întâmplat? I-am întrebat lundu-i in brate si sărutându-i pe fiecare obraz.

— Tati, e in bucatarie si încearcă sa gătească. Am inceput sa rad la afirmația lor, amintindu-mi ce dezastru e Aiden, in bucatarie.

— Totul o sa fie bine. I-am luat de mânuță si m-am dus cu ei in camera lor pentru ai schimba de hăinuțe. Imediat cum am terminat au fugit la joacă.

     Am coborât la parter ducându-mă in bucatarie. Am zâmbit cand am văzut cele două cești cu cafea pe blatul mesei. I-am simțit brațele inconjurandu-mi talia de la spate.
Mi-a sărutat obrazul drept făcându-mă sa zâmbesc mai larg.

— Buna dimineața! Mă saluta cu zâmbetul pe buze.

— Buna dimineața, dragule! I-am întors gestul.

     Am luat ceștile de cafea si am pornit amandoi spre veranda din spatele casei. Ne-am asezat pe fotoliile din spațiul special amenajat si priveam copiii cum se jucau cu micuțul cățel ce alerga si latră uneori. Cum se mai certau din când in când.

     Am aruncat o privire verighetei mele si la bărbatul de langa mine. A rămas la fel de frumos, nu s-a schimbat cu nimic. Același zambet si același caracter grijuliu. Ma uitam in jur la casă, la noi, la tot. Uneori ma întrebam, cum de am reusit sa facem tot acest lux. Nu ne lipsea absolut nimic.
Fiecare efort a meritat, cine se gândea la asta acum opt ani de zile? Mii de amintiri imi străbat mintea, de la primul apel, la prima întâlnire, la prima noapte de dragoste, la cererea in căsătorie, la aflarea veștii ca sunt însărcinată.

     Adoram aceeași imagine din fiecare dimineața, noi doi si copiii.
Ii iubeam pe toți atât de mult si erau doar ai mei. În sfârșit aveam o familie mare, frumoasă si unită.
Ii iubesc, ca pe nimeni alții!

ȘFÂRȘIT