Tocilara Fermecătoare

Destrămare 7

  Începe să mi-o întindă bine prin părul în timp ce eu nu pot să fac nimic, el este mult prea puternic. Cu o mână mă ține și cu cealaltă îmi " aranjează" părul.
     Într-un minut termină, iar eu sunt toată murdară.

R: Eu în păr ți-am făcut?

A: Lasă că ești mai frumoasă!

      Sunt foarte nervoasă, mă întorc cu spatele la el, iar el vine și mă îmbrățișează pe la spate.

R: Lasă-mă!

A: Te-ai supărat?

R: Nu vezi ce mi-ai făcut la păr? Va dura cel puțin două ore să mi-o scot din păr.

      Ușa se deschide.

T: De ce vă cer.....

   Atât apucă să spună tata, că îmi vede părul și începe să se prăpădească de râs și îmi face o poză.
  
R: Șterge-o!

T: Nici în ruptul capului!

      Mă duc în baie și încep să îmi dau hainele jos, pentru a-mi face o baie.

  După trei ore

Ies din baie cu părul ud și halat lung până în pământ.

A: Mai ești supărată?

R: Te rog să ieși, vreau să mă îmbrac. După ce mă îmbrac voi coborî și o să vorbim!

A: Bine! Te aștept!

      Iese din cameră, iar eu mă îmbrac cu ceva lejer, cu care o să și dorm având în vedere că este seară.
     Îmi usuc părul și îl prind într-un coc lejer.

         Cobor jos, unde aveam să vorbesc cu Alex...

R: Am ajuns! Spun eu în timp ce se uita la telefon.

    Lasă jos telefonul. El este într-o parte a canapelei, eu m-am în celălalt capăt.

A: Vino lângă mine!

R: Nu mersi, stau bine aici!

A: Atât de tare te-ai supărat? 

R: Nu m-am supărat!

A: Ai de gând să te superi mereu pentru orice prostie?

R: Ți-am zis că nu m-am supărat!

A: Ba da te-ai supărat! Te comporți exact ca și un copil! Devii insuportabilă!

R: Chiar asta crezi?

A: Da! Și relația asta devine deja banală, tu te superi, iar eu îmi cer scuze!

R: Da? Atunci îți înlătur eu această banalitate.

A: Ce vrei să spui?

R: Că am terminat-o! Strig eu în timp ce încep să plâng.

A: Nu aici am vrut să ajung...

R: Uite că aici s-a ajuns! Oricum înțeleg cât de mult am însemnat pentru tine!

A: Nu spune asta! Știi că te iubesc! Îmi pare rău...

R: Și mie, îmi pare rău că am crezut că relația noastră va merge... Tu popularul, iar eu tocilara! Trebuia să-mi dau seama că nu este posibil...

A: Rachel!

R: Pleacă!

A: Nu te voi lăsa!

R: Nu am fost supărată pe tine! Să știi! Am fost doar puțin nervoasă. Dacă mă supăram urlam la tine! Am venit ca să vorbim, dar tu ai încercat să mă faci să mă simt prost!

A: Iubito, știi că te iubesc!

R: Ți-am zis să pleci!

    Iese uitându-se în urmă, iar eu încep să plâng tot mai tare. Fug spre camera mea, unde mă încui și mă arunc pe pat.
    Nu pot să cred ce am făcut.
Telefonul sună ca nebunul. Este Alex.
    Răspund, însă nu zic nimic.

A: Alo, iubito, îmi pare rău! Rachel, răspunde! Ești acolo? Îmi pare cu adevărat rău!

     Închid. Auzi, cică îi pare rău! El mi-a umplut părul de frișcă și tot el se plânge!
Totuși, îmi pare rău pentru ceea ce am făcut.... Adică... Am luat o decizie pripită, fără să mă gândesc. Nici să nu se gândească că îl voi ierta, nu are șanse!
      Adică, chiar dacă aș ști că am greșit, tot nu ne-am împăca. Îl iubesc, dar... Nu îmi place cum mi-a vorbit, poate veți crede că sunt o fetiță răsfățată...

     Telefonul sună din nou, ghiciți cine e!
Mda, dau ton ocupat.
      Nu voi mai suferi... Trebuia să rămân o tocilară. Îmi era mai bine așa...

  Îmi șterg lacrimile și mă pun în pat și adorm.

     Dimineața

Alarma sună, dar eu azi nu vreau să merg la școală.... Nu! Țin minte sfatul Emmei.
     Mă îmbrac cu cele mai frumoase haine, mă machiez cât de bine pot. Îmi fac câteva bucle la păr.
      Sunt gata!
Pornesc spre școală pe jos și aud un claxon.

A: Urcă Rachel!

     Nu îl bag în seamă și îmi continui drumul.

A: Rachel!

      Nu îl ascult.
Acesta oprește mașina, apoi se dă jos. Mă ia în brațe și mă duce până lângă mașină. Când vrea să mă bage în mașină reușesc să scap și o iau la sănătoasa, iar acesta mă urmărește cu mașina.
      Nu are de gând să mă lase în pace? Sunt sătulă de el.

Ajung la școală. El parchează mașina și se ține după mine.

R: Tu nu ai de gând să mă lași în pace?

A: Nu. Niciodată!

R: Uite, ești popular, du-te și bateți joc de altcineva, nu sunt eu proasta ta!

A: Orice ai spune, eu te iubesc!

R: Mda, păcat că am avut o relație prea banală!

A: Avem.

R: Am avut! Așa greu înțelegi?

A: Da!

     Mă întorc cu spatele la el, iar clopoțelul sună.
Ajung în clasă și din fericire profesoara nu a ajuns, dar la naiba! Mai sunt doar două locuri libere unul lângă altul, chiar lângă Emma.

R: Emma, stai te rog în mijloc!

E: De ce?

R: Îți voi povesti!

     Emma se așează în mijloc. Eu mă pun în locul de lângă perete.
Încep să povestesc cu Emma.

E: Te-ai certat cu Alex?

R: # Îi povestesc totul #

E: Nu crezi că a fost un motiv prostesc să vă certați? Adică, ați fost amândoi de vină câte puțin.  Alex mai mult.

R: Păi a spus că-s insuportabilă! Că sunt un copil și că relația noastră este banală.

E: Nu știu ce să vă spun... El a fost în mare parte vinovat.

R: Am și eu o parte din vină...

     După o săptămână

De patru zile Alex m-a lăsat în pace, iar de trei are o nouă iubită...