Tocilara Fermecătoare

PLECAREA. REÎNTOARCEREA 17

A: Ce s-a întâmplat?

R: Dacă și noi ne vom distanța? Nu vreau să te pierd!

A: Nu ne vom distanța! Nu o să permit asta!

Îmi mut privirea în dreapta, apoi oftez. Privesc fix o poză cu noi dintr-o ramă.

R: Asta spui acum, vei întâlni alte fete și vei uita de mine...

Îmi prinde bărbia cu două degete și îmi întoarce fața spre el.
A: Niciodată nu voi uita acești doi ochi verzi!

Ne privim în ochi și ne apropiem buzele, urmând un sărut dulce.

Îl îmbrățișez strâns. Îl iubesc enorm. Prietenii noștri încep să aplaude în ușă. Oare de cât timp stau ei acolo?

°°°

Patru luni mai târziu

Au trecut câteva luni de când am venit la Londra. Mark și Emma sunt și ei aici. Alex îmi lipsește așa de mult... Spunea că nu ne vom distanța... Când am venit aici vorbeam mereu, ne sunam, mesaje, apeluri video... Acum, vorbim odată pe zi sau odată la două zile, și atunci puțin. Nu înțeleg... Îmi spunea că nu ne vom îndepărta... Mâine intrăm în vacanță. Vom avea vacanță o săptămână. M-am hotărât să merg la New York.
Este seară, stau în pat. Mă tot gândesc, ar trebui să-i scriu un mesaj.

~
R:Hei iubitule! Ce faci?

A: Hei, bine.

~

Vedeți? E distant...
Și eu fac bine, apropo!

~
R: Ce ai mai făcut azi?

A: Nimic important.

R:Știi cât mă doare că m-ai mințit?

A: Cu ce te-am mințit?

R: Ai spus că nu ne vom distanța și că nu ai putea uita acești ochi verzi! Dar ai făcut-o.

A: Nu ne-am distanțat.

R: Abia mai vorbim. Și atunci eu încep. Îmi răspunzi sec, nu-mi pui nici măcar o întrebare. Spune-mi, nu mă mai iubești?

A:Ba te iubesc!

R: Și atunci?

A:Nu știu, nu am observat!

R: Dar eu am observat și... Nu știu dacă mai vreau să continui relația asta așa...

A:Tu te despărți de mine?

R: Nu știu.... Doar că nu știu de ce te comporți așa distant... Îmi este dor să îmi spui că sunt numai a ta și că mă iubești, să-mi spui :"iubito ", să te văd...

A: Dar nu s-a schimbat nimic. Tu ești doar a mea iubito, te iubesc!

R: Nici măcar nu ai observat că ne-am distanțat. Spune-mi sincer, te vezi cu alta?

Seen.

~

Mi-a dat seen... Îl sun.

~
R: Pentru mine și tăcerea ta este un răspuns! Sper să fiți fericiți împreună! Îmi pare rău că m-ai uitat, dar... Dacă tu ești fericit, și eu sunt fericită! Nu te voi uita niciodată!

A:Rachel, eu...

R: Tu ce? Să nu uiți că te-am iubit, te iubesc și te voi iubi mereu!

~

Închid, cu ochii în lacrimi. Încep să plâng în hohote. De ce? De ce? Îmi pun genunchii la piept și îmi pun capul pe genunchi. Plâng, ca să mă descarc, nu pentru că asta mi-ar rezolva problema. De ce a trebuit să plec? Eu sunt de vină! Eu sunt de vină...

În camera mea intră Emma, îngrijorată.

E: Rachel, ce ai pățit?

R: Nu trebuia să plec... Eu sunt de vină....

E:Rachel, ce ai?

R:Eu sunt de vină...

E:Pentru ce?

R: M-am despărțit de Alex..

E: Ce?!

Îi dau telefonul să citească, în timp ce eu în continuare plâng.
Citește atent, să nu rateze niciun cuvânt.

E: Dar aici nu v-ați despărțit!

R:L-am sunat... I-am spus :" Pentru mine și tăcerea ta este un răspuns! Sper să fiți fericiți împreună! Îmi pare rău că m-ai uitat, dar... Dacă tu ești fericit, și eu sunt fericită! Nu te voi uita niciodată! ".

E: Dar, nu ți-a spus că e cu alta!

R: Nici nu a negat!

E:El nu te-ar înșela!

R:Tu de unde știi?

E: Îl cunosc!

R: Și eu la fel! Și... Îmi pare rău că am terminat-o așa! Mâine trebuie să plec la New York. I-am promis tatei... Trebuie...

E: Să te ajut să-ți faci bagajul!

Încep să scot haine din dulap și să le pun în valiză. Dau peste un tricou de-al lui. Mi l-a dat, și a spus că atunci când am nevoie de o îmbrățișare de la el, sau mi se face dor de el, să mă îmbrac cu el. Îl pun pe pat lângă valiză. Mai pun în valiză și un album cu poze cu noi, și câțiva pantofi. Îmi închid valiza, apoi oftez.

R: Mersi că m-ai ajutat, ne vedem mâine dimineață! Spun eu.

E: Cu plăcere, noapte bună!

R:Noapte bună!

Iese din cameră, iar eu îmbrac tricoul lui. Da, îl iubesc, dar nu aș putea să mă înjosesc să fiu cu el știind că e cu alta... Iau parfumul lui de pe masa mea de machiaje și mă dau cu el.

Încep să mă simt parcă mai bine. Adică, îmi face bine...
De fapt, așa simt eu, așa îmi pare. În realitate mă distruge și mai rău. Dacă voi da ochii cu el?
Dumnezeule, de ce eu? De ce nu altcineva? Încep iar să plâng. El e și otravă și medicament...
Mă pun în pat plângând, cu fața în pernă și gândul la el.
Adorm, încetișor, și grijile mele adorm odată cu mine.

Dimineața

Alarma sună ca nebuna. O opresc, apoi mă ridic din pat. Iau telefonul în mână, gata să-i dau mesaj. Dar stai, ne-am despărțit...
Mă ridic din pat, apoi îmi aleg hainele. O pereche de blugi negrii rupți, o bluză albă cu mânecile din dantelă, o pereche de botine negre cu toc și o geacă de piele neagră. Am avion diseară la 20:00.

Hei dragii mei! Sper să vă placă și acest capitol!
Cine vrea dedicație?