Black

Intalnirea

Injuraturi.Asta am auzit pana acum.Ma opresc din drum,satula de injuraturile soldatului.Acesta incearca sa ma impinga dinnou pentru a merge mai departe dar ma feresc sarind printr-o rasucire si lovindu-l cu piciorul.Soldatul ameteste putin astfel incat imi da sansa sa evadez.Dupa aproape un minut aud pasi grabiti in urma mea.Soldatul cel mai probabil si-a revenit dupa lovitura.Sunt in continuare legata la maini,acest lucru limitandu-mi posibilitatile de evadare.Nu pot fugi spre cascada desi e destul de aproape deoarece ii voi duce direct la ascunzatoarea mea.Asta nu e o solutie.Trebuie sa lupt folosind picioarele.Nu pot sa fug la nesfarsit.Dar daca esuez?Cel mai probabil voi fi omorata de catre soldat fara ca acesta sa clipeasca macar sau mai rau,voi sfarsi captiva ca si scalva a zeului.Nu e o optiune.Chiar nu e.Dar imi e frica.Frica ca voi esua.Ma intreb cum pornesc lamele din cizme.Le am de ceva vreme dar nu m-am interesat.Nu pot decat sa ma felicit singura pentru asta.Poate chiar voi da o petrecere cand voi ajunge in pestera.Da,o ptrecere cu mancare,o baie si somn.Am nevoie de somn dar deocamdata am nevoie de o cale de a iesi din mizeria asta.

Sar peste un damb de pamant ceva mai inalt dar nu apreciez distanta suficient si ajung sa imi ranesc genunchiul.Perfect.Ma ranesc singura pana sa lupt.

Ma opresc in loc,imi trag respiratia si ma uit in jurul meu.Intunericul se lasa destul de repede.Nu voi avea sanse sa infrunt soldatul lui Hades pe intuneric,nu cand se poate camufla printre umbre.Aud pasi.Pasii soldatului.

Si eu ma pot contopi cu umbrele.O fac de cand ma stiu.E un mic avantaj.Am nevoie de fiecare avantaj in momentul asta.Vad soldatul.Nici nu s-a obosit sa se ascunda printre umbre.Nu ma considera o amenintare.Pentru ei si zei suntem nimicuri ce nu pot lupta.E adevarat ca nu stiu sa lupt cine stie ce dar la escaladatul cladirilor sunt cea mai buna.Am trait alaturi de circari timp de 8 ani dupa moartea familiei mele.Stiu cateva trucuri de echilibru.Ma considerau un mic ninja pe atunci,pe vremea cand inca traiau.Au fost omorati de Furii.Dinnou,doar eu am scapat deoarece nu eram prezenta.Cand am ajuns inpoi la circ,toti erau deja morti iar sangele picta fiecare centimetru de pamant.Sangele celei ce am considerat-o a doua mea familie.Se poate spune ca am ramas orfana de doua ori in acea zi.De atunci sunt singura si ma descurc de minune,sau...ma descurcam deoarece azi nu este una dintre acele zile fericite ale mele.E o zi groaznica.

Soldatul scoate sabia si se apropie de mine.Lamele mele impotriva acelei sabii?Slabe sanse.Nu voi reusi dar merita incercat.Pe cat de multa frica am,pe atat de multa speranta.Speranta nu e ceva ce se mai poate gasi astazi.Nu inseamna nimic speranta.E doar un cuvant fara sens pentru unii.Pentru mine inseamna,cel putin in momentul asta,o franghie de care te agati cand sari de pe o cladire pe alta si speri sa nu se rupa astfel incat sa ajungi la destinatie.Destinatia mea e viata in momentul de fata si chiar prefer sa ma agat de speranta decat de frica in acest moment.

Soldatul alearga spre mine cu sabia ridicata.Ma feresc si incerc sa parez lovitura folosindu-mi cizmele.Ma las pe spate si prind sabia intre picioare,rasucind-o astefel incat soldatul ramane fara.Bun.Perfect.Dar cum o folosesc ca sa tai umbrele ce imi tin legate mainile?Trebuia sa ma gandesc si la asta.Dar acum ma loveste ideea.Lamele de la cizme.

Soldatul sta nemiscat in pozitia de lupta si incearca sa isi dea seama ce miscare voi face.Nici eu nu stiu deci cu siguranta nici el.Insfarsit deschide gura sa vorbeasca.Povestile din timpul luptelor mi se par fara rost.Eu nu vreau sa il cunosc si cu siguranta nici el nu vrea sa ma cunoasca deci de ce am vorbi unul cu altul?Moare el sau mor eu.Verdictul e simplu.nu vreau sa il cunosc pe cel care ma va omori sau pe cel caruia ii voi lua viata.Chiar nu vreau.Gandurile imi sunt intrerupte de catre soldat.

"Un muritor ca si tine,care sa lupte astfel,nu ar trebui sa existe."Asta a fost tot ceea ce a spus inainte de a lansa un atac asupra mea.Nu zic nimic.Tac si ingjit dar furia mi s-ar putea vedea in ochi daca nu as avea gluga hainei care sa ii acopere.