Black

Usa de piatra

Sunt de mult trecuta prin usa de piatra dar inca nu imi pot deschide ochii.Astept de ceva timp iar acest timp pare o vesnicie.Vesnicia inseamna mult pentru un muritor dar chiar si asa,astept de prea mult timp.Nici nu dorm dar nici nu sunt treaza...sunt undeva intre,intr-o stare de veghe.Inainte sa trec prin acea usa,inainte sa fiu trasa prin ea ca sa fiu mai exacta,am simtit ceva straniu,ceva ce nu am mai simtit niciodata.Gandurile mi se amesteca incontinu de parca nici sa mai gandesc nu mai pot.Nu ma pot misca iar acum nu mai pot nici sa gandesc.Ma las prada intunericului si alunec in ceea ce pare a fi un vis.Nu e.Nu stiu ce e dar ma simt bine,ma simt bine si in siguranta.Sunt invelita intr-o lumina alba,puternica si calda.E precum o plapuma ce te incalzeste in zilele cu frig,un scut ce te protejeaza de orice primejdie si o putere pe care am avut-o intotdeauna in mine dar abea acum isi face simtita prezenta,abea acum iese la iveala.Imi place cum sunt acum.Daca am murit si asa se simte moartea,imi place.

Ma trezesc intr-un pat mare,cu asternuturi albe,din matase si cu mici broderii,fine,de argint.Ma uit in jurul meu si observ ca sunt intr-o camera rotunda,patul fiind situat in mijlocul acesteia.Coloanele in stil grecesc,din marmura,sustin acoperisul facut din acelasi material.Ma ridic din patsi observ ca port o rochie lunga pana in pamant,agintie.Nu sunt o adepta a rochiilor dar aceasta pot spune ca era pe placul meu.Putin ametita,incerc sa ma apropii de una dintre coloanele rotunde ale camerei,pentru a admira privelistea.Ajung la una dintre ele,ma sprijin de ea si observ ca sunt la o oarecare inaltime fata de pamant iar daca as face un singur pas,as putea sa cad in neant.Nu imi e frica de inaltimi dar totusi prefer sa stau departe de marginea camerei.Cerul e de un albastru frumos,senin,iar singurele pete ce sunt parca pictate deasupra lui sunt norii de un alb pufor.O asemenea priveliste nu poate fi vazuta acolo de unde vin.Acolo se pot vedea Furii care vegheaza aproape mereu sau zei care se mai intampla sa treaca pe de-asupra oamenilor,mai aruncand cate-un ochi asupra noastra in cautare de sclavi.

Gandurile imi sunt intrerupte de o voce calda,linistita.Ma intorc si observ o fata stearsa,transparenta precum o fantoma.Nu era o umbra si nici sclava nu pot spune ca era,nu avea lanturi si era inconjurata de o mica aura de fericire.Era imbracata intr-o rochie lunga,alba,simpla si la baza gatului."Te rog sa vi cu mine."

Fata imi dadea un oarecare sentiment de incredere,de siguranta."Unde mergem?" spun eu indreptandu-ma incet spre ea,incercand sa ma sprijin de coloanele de marmura.Fata vede ca nu sunt in apele mele si vine sa ma ajute.Nimeni nu a mai facut asta pana acum.Ma uit la ea si ii zambesc "Multumesc."

Fata imi raspunde la zambet "Oricand."Doresc sa o intreb dinnou unde mergem dar mi-o ia inainte si imi raspunde "Moirele doresc sa vorbeasca cu tine.Ele sunt cele care te-au adus aici."

Raman putin incremenita din cauza mirarii.Ursitoarele nu ar putea face asta,ele sunt la fel ca si celelalte zeitati,ocupate sa inslaveasca lumea.Care sunt sansele ca acestea sa nu fie la fel ca si restul?Daca stau sa ma gandesc,am auzit povesti despre ele de la bunica dar niciodata nu am auzit povesti care sa aduca in discutie crime sau acte pline de cruzime sau rautate.Ele doar stau si torc marea tesatura a vietii ficarui om.

Fata ma tine de brat si ma ajuta sa cobor scarile ce se astern una cate una in fata noastra pana cand ajungem in fata unei sali mari,din marmura,in mijlocul careia stau trei femei.Fiecare pe cate un scaun,scaunul sau presupun.Una dintre ele se ridica cu o foarfeca aurie in mana,se apropie de o tesatura si taie firul.O aud oftand si lasand capul in jos.Regreta.Celelalte doua isi continua treaba pana cand eu si fata care ma ajuta ajungem aproape in dreptul lor.Cea care se pare ca alege firele,tesatura,se ridica dintr-o data si vine spre mine imbratisandu-ma.Celelalte doua se intorc spre mine si imi zambesc.Atunci imi dau seama ca ele sunt cele ce mi-au aparut in primul vis,cele ce mi-au sfaramat cusca de aur in care eram inchisa.Sunt lasata din imbratisare deoarece Clotho se intoarce inapoi la treaba,tesand firele ce ii erau incredintate de catre Lachesis pe cand sora lor,Atropos,taia firele vietilor oamenilor ce trebuiau sa moara.

Le zambesc inapoi "Va multumesc."Se uita unele la altele si imi spun in cor "Nu ai pentru ce.E datoria noastra."Fata ce ma ajutase ma lasa singura pentru o secunda si o vad ca se intoarce cu un scaunpe care sa stau.Il pun mai aproape de Ursitoare astfel incat sa pot discuta cu ele fara sa ridic tonul,fara sa ma obosesc.

Cea care incepe discutia este Lachesis a carui zambet incepe sa paleasca incetul cu incetul dupa ce ii spune fetei sa plece.Fata se transforma intr-o ceata si dispare,lasandu-ne singure.Ursitoarele isi inceteaza treaba si isi indreapta atentia spre mine.

"Ne pare rau ca ne-a luat atat de mult sa te scoatem din acea situatie dar a fost greu sa trecem prin usa de piatra."Cea care o continua este Clotho "Zeii se tem prea mult de noi asa ca ne-au izolat punand bariere pe toate intrarile si iesirile din acest taram."Se aude vocea rece si suparata a lui Atropos "Vor sa nu interferam cu planurile lor." Dupa cele spuse o vad cum se intoarce si taie dinnou cateva fire din alte tesaturi.

"Incep sa cred ca am ajuns sa tes acele tapiterii ale vietilor oamenilor degeaba."spune Clotho putin supara,lacrimi ivindu-se incolturile ochilor sai.Surorile sale se uita cu tristete la ea dar ea isi indeparteaza lacrimile si gaseste puterea de a zambi din nou.Toate se uita la mine iar in cele din urma Lachesis ia un ghem de sfoara de culoare alba,o culoare mult mai alba decat cel mai pur alb si stralucitoare si mi-o incredinteaza.

"Ce sa fac cu ea?"" intreb nedumerita.

"E sfoara vietii tale." imi raspunde aceasta,zambindu-mi.

Ma uit de-a lungul ei si vad ca este legata de o tapiterie imensa,formata doar din fire precum al meu.Culori vi sau intunecate,unice prin stralucirea lor.

"Ce ar trebui sa fac eu cu asta?"le intreb pe cele trei.

"Vezi tu,la nasterea ta nu ne-am asteptat."" incepe sa povesteasca Clotho.

"Nimeni nu se astepta de fapt." continua Atropos,intorcandu-se si taiand alte fire.

"Asa cum a spus cineva mai de mult,candva se va naste un val ce va fi diferit fata de toate celelalte." imi zambeste Lachesis.

Povestea ce mi-o spune bunica cand eram mica imi raspuna in minte.Povestea omul ce i-a infruntat pe zei si singurul care a ajuns atat de departe in infruntarea lor.

"Ce legatura ar ave asta cu mine?"le intreb pe cele trei,uitandu-ma intrebatoare spre tapiterie.

"Zeii ne-au ordonat sa fim atente astfel incat sa nu te nasti."imi spune Lachesis,suparata.

"Dar e evident ca noi nu am ascultat.Suntem Moirele,candva pana si zeii se temeau de noi si de puterile noastre" continua Atropos,rece.

"Dar acum si noi decadem in fiecare zi din ce in ce mai mult astfel incat ajungem sa ii ajutam in faptele ce le savarsesc." termina de spus Clotho.

"Nu inteleg,daca nu trebuia sa ma nasc,daca vi s-a interzis asta,de ce nu ati acceptat?"intreb eu oarecum intrigata de firul povestii ce se asterne in fata mea.

Toate se intorc la treaba si nu imi mai raspund.Fiecare dintre ele fiind ocupata cu altceva.In cele din urma Atropos se intoarce catre mine si face un semn cu mana astfel incat sunt schimbata inapoi in hainele mele curate,noi si imbunatatite as putea spune.Aceasta se indreapta spre mine si imi ofera o sabie cu maner argintiu si lama alba.Nu imi spune nimic iar eu nu inteleg ce se intampla.Se intoarce la locul ei si incepe dinnou sa taie fire ale vietii.

Clotho se uita la mine,zambeste iar la semnul sau fata ce ma ajutase apare langa mine cu provizii de mancare si haine.

"Ce se intampla?Nu mi-ati raspuns la intrebare.Din contra,mi-ati oferit mai multe intrebari de pus." spun eu simtind cum sunt trasa inspre neant.

Clotho nu se mai uita la mine si se intoarce la treaba ei.Ghemul de ata dispare din mainile mele si apare langa tapiterie,unde inepe sa se tese singur.Nu mai inteleg nimic,capul imi vajaie si simt cum ma cuprinde ameteala.Singura care imi adreseaza niste cuvinte este Lachesis "Noi vom fi mereu langa tine dar trebuie sa pleci si sa iti incepi calatoria inainte ca zeii sa te gaseasca aici si sa ne ucida pe toate." Imi mangaie parul iar acesta revine la culoarea sa,la fel ca si ochii."Nu fi speriata,ai incredere in tine si in puterile tale,nu te abate de la drum si nu renunta niciodata la credinta ce o ai,la tine."

Dispar.Sunt trasa spre o usa luminoasa si dispar in neant.Acum simt,simt ceva modificat la mine,la ceea ce sunt.Simt insfarsit ca am un scop,unul bun si maret.Nu stiu ce e sau unde ma va duce dar stiu ca orice si oriunde ar fi asta,voi fi eu,Angela Black.

"Destinule,sosesc!"