Black

Cine esti? (3)

"Sunt Kio." imi spune aceasta zambind.

Raman masca.Femeia din fata mea este chiar fata care a venit cu mine prin portalul Moirelor.O studiez din cap pana-n picioare si inca nu imi vine sa cred.E adevarat ca nu am apucat niciodata sa ma uit la ea si sa o studiez,mereu facea miscari bruste,rapide,disparea sau nu eram eu atenta dar totusi trebuie sa ma asigur ca este cine spune ca este.

"Unde eram cand m-ai intalbit prima data?" intreb direct,fara ocolisuri.

"Oh!Nu ai incredere in mine dar nu te pot invinovatii." spune aceasta zambind trist.

"Erai langa una dintre coloanele camerei,sprijinindu-te de ea si uitandu-te la imprejurimi." imi spune zambind.

Deci este cine spune ca este dar asta nu explica ce caut aici.Am o gramada de intrebari in minte fara ca acestea sa aiba vre-un sens unele cu altele si care imi fac capul sa plezneasca de durere.Atatea raspunsuri de aflat,atata mister si un timp ce pare ca se joaca mereu cu mine,ce nu ma lasa sa fac un pas fara a cadea intr-un abis a mai multor intrebari,a nelinistii si a durerii.

Incerc sa ma ridic in sezuta.Prima data esuez,facand contact cu perna iar apoi reusesc cu ajutorul lui Kio,care ma prinde de brat si ma ridica,luand perna si sprijinind-o de capatul de lemn al patului iar apoi ajutandu-ma sa ma rezem de acesta.

"Cred ca acum e mai comod,nu?" imi spune asezandu-se langa mine,pe marginea patului.

"Da..." spun obosit.

Gatul meu este atat de uscat incat pare ca am inghitit un desert cu tot cu soarele ce il incalzeste si il face sa fie mai uscat.Kio observa acest lucru,se ridica si imi toarna un pahar de apa din carafa plina ce se afla pe o masa intr-unul dintre colturile camerei,apoi vine spre mine si mi-l inmaneaza.

Iau paharul de apa,il duc la gura si beau apa fara sa respir,cu inghitituri cat mai mari de parca viata mea ar depinde de acest lichid incolor.Daca stau sa ma gandesc se poate spune ca viata unui om depinde de apa si mancare,fara ele am muri mai repede.

"Usor sa nu te ineci." imi spune Kio razand.

Las paharul in jos iar apoi il intind spre Kio.

"Inca unul,te rog." ii spun inca insetata.

"Imediat." imi spune zambind.

Dupa ce beau in jur de 5 pahare de apa,atentia mi se intoarce spre Kio ce sta asezata pe marginea patului meu.Nu ezit sa incep discutia ce imi da atatea batai de cap de cand m-am trezit aici.

"Unde sunt?" o intreb facand contact cu privirea ei.

Se uita putin ganditoare la mine iar apoi zambeste,insa e un zambet fals,se poate vedea asta de la o posta chiar daca nu o cunosti.Dintr-o data,probabil dandu-si seama ca zambetul e mult prea plastic,isi lasa capul in jos iar cand si-l ridica inapoi are o privire serioasa si totusi plina de intelepciune.

"Nu stiam ca Hades iti va implanta un cristal negru,speram sa nu o faca deoarece ar fi fost mult mai simplu sa iti inscenam o rapire si sa te aducem aici." incepe sa spuna aceasta.

"Un cristal negru?Cel pe care l-am avut in piep" intreb facand semn cu mana spre pieptul meu.

"Da." raspunde pe un ton calm.

"Si totusi unde ma aflu?" intreb dinnou,nerabdatoare sa aflu raspunsul.

"Acesta este un loc secret,de adunare pentru armata pregatita impotriva zeilor."

Raman masca la cele ce le aud si din nou ma simt ca si cum apartin unui loc,insa totodata simt ca fac parte si din soldatii-umbra ce au grija de Hades.Cumva,aceste sentimente duc o lupta pe viata si pe moarte in interiorul meu si cumva,candva,va trebui sa aleg partea spre care imi simt adevarata chemare.

Este greu,nimeni nu a spus ca ar fi usor,dar faptul ca oamenii au gasit cumva credinta si speranta spre o zi de maine ma face sa ma simt de parca sunt gata sa ma alatur lor,sunt gata sa lupt in prima linie chiar de voi fi prima doborata si sunt gata sa ii incurajez spre ceva maret.

Insa cu toate astea,o parte din mine duce dorul zilelor in care trebuia sa fiu una dintre umbrele zeului fandosit.Hades,zeul fandoselii,ce amuzant suna,dar totusi ceva ma atrage spre el si in acelasi timp ma respinge.E ca si cum in mine ar fi contradictii mult mai mari decat mi-as fi putut imagina si probabil asa si e.

O aud pe Kio cum continua ce a inceput sa spuna.

"Inteleg ca probabil te intrebi cum de oamenii pregatesc o armata insa trebuie sa iti spun ca principalul meu scop,pe langa de a te proteja,a fost sa te ajut sa ajungi unde nu a mai ajuns nimeni pana acum,sa te ajut sa iti indeplinesti destinul."

Ma uit fix in ochii ei,privirea mea fiind una plina de contradictii.Nu ma intrebam asta,eram fericita ca oamenii au gasit speranta insa nu inteleg ce legatura are cu mine.E adevarat ca in momentul plecarii din taramul Moirelor am simtit ca si cum destinul meu abea atunci incepe,ca ma cheama si ca sunt destinata unui lucru maret dar nu ma asteptam la o lupta,la un razboi.

Imi duc mana la cap si imi inchid ochii pret de cateva secunde iar apoi ma uit la ea si o rog sa imi spuna ce se intampla,despre ce e vorba,sa imi povesteasca totul de la cap la coada,fara sa mai sara peste idei deoarece sunt confuza,derutat si pierduta.