Black

Control

Nu mai simt nimic in jurul meu.Durerea ma cuprinde si ma zbat sa o tin sub control astfel incat puterile sa nu imi iasa de sub control.Ma zbat printre contrastul format de lumina si intunericul din mine.Intre ele se duce o batalie pe viata si pe moarte,eu fiind prinsa la mijloc,simtind ca si cum o stare latenta,o stare in care corpul nu mi se mai poate misca deloc ma cuprinde.

Simt cum ceva imi strapunge abdomenul,trei intepaturi puternice simtindu-le pana in adancul corpului meu,facandu-ma sa imi pierd constiinta.

Imi inchid ochii dar inca pot sa simt cum intunericul si lumina nu pot face pace una cu alta,la fel cum un om este format din contrastul dintre bine si rau,la fel sunt si eu,singura diferenta fiind ca cele doua se razboiesc intre ele asupra unui singur lucru:fiinta mea.Cad prada neantului.Simt cum plutesc vertical in neant.Nu simt nimic in jurul meu iar corpul nu mi poate misca oricat de mult as incerca.Pentru cateva secunda simt cum sunt inconjurata de apa iar mai apoi cum ceva rece imi acopera intregul corp.

Ca printr-o minune,corpul mi se relaxeaza si imi pot realua controlul asupra puterilor desi in continuare nu ma pot misca fiind prinsa in ceva ce nu imi da voie sa ma misc nici macar putin,neputand nici macar sa imi deschid ochii,in schimb putand auzii ceea ce se discuta in jurul meu.

Nu descifrez nicio voce din jurul meu,desi una mi se pare destul de familiara,aducandu-mi aminte de ziua in care am fost numita soldat-umbra.Acea zi...ziua in care fusesem condamnata pentru o scurta perioada de timp sa stau langa Hades...imi aduce atat de multe amintiri facandu-mi inima sa tresara si totusi sa simta o oarecare durere la amintirea lui Ermin.Ermin cel ce mi-a fost alaturi atat de mult timp si cel pe care l-as fi putut salva daca m-as fi grabit in lupta cu Atena.Prima persoana careia sa ii spun gandurile mele,sentimentele,sa ii impartasesc problemele mele si sa fie langa mine necontenit,sustinandu-ma la fiecare pas si decizie...persoana careia i-am incredintat inima mea,primul sarut...primul 'te iubesc'...s-a dus din cauza mea si a lipsei mele de strategie....de putere...

Simt cum muschii mi se incordeaza din nou...dansul umbrelor si al luminii reluanduse,inima mea simtind mii de intepaturi continue,din ce in ce mai dureroase.

Ceea ce ma inconjoara devine mai strans in jurul meu,emanand o caldura si o forta purificatoare ce ma ajuta sa ma relaxez din nou,lasandu-ma sa ascult vocile din jurul meu ce s-au inmultit.Stau linistita ascultand discutiile ce le pot descifra cu greu.

"Am gasit-o in templul oracolului,invaluita atat in lumina cat si in intuneric." spune o voce groasa,masculina

"Era pe calea pierzaniei daca ma intrebi pe mine.Trebuia sa o lasi asa.E doar un umanoid patetic." spune o alta voce feminina,suava dar totusi veninoasa

"Ai facut bine ca ai adus-o aici frate."spune o alta voce masculina,de aceasta data mai joasa,mai puternica,o voce ce impune respect si ascultare,o voce ce imi suna cunoscuta

"Ei bine nu mi se parea ca ravagiile facute in templu ar fi fost facute de un simplu umanoid patetic,draga Afrodita." ii spune acesta femii,scuipand venin

La auzul numelui sangele imi ingheata in vene.Realizez ca cel mai probabil sunt prinsa printre zei,sansele de scapare diminuanduse drastic,inchisoare in care sunt tinuta devenind un fleac in comparatie a ceea ce se afla in spatele ei.Ma concentrez si incerc sa ascult in continuare discutia ce parea ca ma priveste intr-un mod direct.

"Atena?" intreaba vocea impunatoare a celui de-al doilea barbat

"E in regula.Era pe muchia si daca nu mi-ar fi datsemnalul de urgenta nu as fi ajuns la timp." spune vocea celuilalt barbat

"E interesanta aceasta umanoida.Imi aduce totusi aminte de cineva..." vocea impunatoare se aude intr-un mod rece,superior

Acesta nu apuca sa continue ceea ce avea de spus deoarece doua usi grele se izbesc de pereti,zgomotull fiind foarte usor de auzit.

Pasii unui om furios se aud intrand grabit,apoi sunetul unei sabii ce se izbeste de ceva metalic si un fulger in acelasi timp.Acest sunet imi face piele de gaina,facandu-ma sa tresar pentru prima data de cand sunt captiva.

Deodata se aude o voce pe care as recunoaste-o din miliarde altele.Hades.

"E a mea" spune acesta furios

"A....acum imi amintesc de unde mi se parea ca o cunosc." spune voea superioara,avand o tenta de raset machiavelic

"Frate...ce este cu toata aceasta tevatura?"intreaba celalalt barbat

"Poseidon,frate....aceasta umanoida imi apartine"spune Hades furios

"Si daca e a ta de ce nu e la tine si e la Poseidon?El a pescuit-o daca ma intelegi ce vreau sa spun." spune voacea impunatoare,razand

"Zeus...stim amandoi ca e a mea.Chiar tu ai spus ca o recunosti."vocea lui Hades rasuna tunator

"Ai grija cu tonul frate,o vei speria pe Afrodita."vocea batjocoritoare a lui Zeus se aude puternic

"Poseidon,te rog sa mi-o trimiti pentru a o putea judeca."il roaga Hades

"Poseidon,nu." se aude sec si poruncitor din partea lui Zeus "Vreau sa o fac una de-a noastra." spune acesta serios

"Stapane Zeus...dar este imposibil..nu ne putem permite un umanoid printre noi..." indignarea lui Afrodita isi face simtita prezenta

"Am spus ce am spus si asa o sa fie.O sa o facem zeita.Poseidon,sa o trimiti in Olimp dupa ce esti sigur ca isi revine."porunceste Zeus

Simt cum lumea se spulbera in jurul meu si in fata ochilor imi revine imaginea custii de aur pe care am visat-o acum mult timp.O cusca somtuasa de aur,tinuta in aer si vocea a atat de multi oameni ce imi cereau ajutorul iar eu nu il puteam oferi.Simteam cum incetul cu incetul ma apropii de implinirea acelui vis in care neajutorarea si fragilitatea sunt rude cu durerea.Durerea pricinuita de neputinda de ati ajuta semenii,durerea ca ei sa nu te mai considere una de-a lor ci un zeu corupt si infect,o alta rana deschisa a societatii ce nu se va putea vindeca vre-o data.

Gandul ca am sa devin o zeita este insuportabil,constiinta mea clacand,lasandu-ma la greu si aruncandu-ma intr-un abis intunecat precum cel din visele mele doar ca plin de rugaminti,plin de fete ale unor oameni ce se uita dispretuitor la mine.Priviri pe care as vrea sa nu le pot vedea,sa nu le simt si sa nu simt ca am ajuns o rusine a omenirii.Daca stiam ca acesta este destinul meu,sa ajung sa nu ma mai recunosc ca si om,ca si persoana,as fi acceptat moarte si Tartarul cu bratele deschise si as fi fost mai libera,la fel de libera precum agvilele din povestile bunicii de odinioara,cand acestea isi deschideu aripile si zburau de-a lunul cerului.

Daca stiam ca acesta imi este destinul,sa ajung o zeita,l-as fi incheiat de mult,murind precum o muritoare de rand si nu as fi luptat pentru toti acesti oameni pe care simt ca i-am dezamagit.Kio,Illias,Aidan.Moirele...Ermin...oamenii din locurile in care campam si din armata cat si oamenii si clavii din intreaga lume...iertatimi lipsa de putere...iertati faptul ca voi ajunge sa fiu controlata de catre acesti zei malefici...iertati-ma ca nu am adus la bun sfarsit ceea ce am crezut ca imi este destinat.

Simt cum lacrimile mi se aduna in ochi si incep sa plang.Singurul lucru pe care il aud este plansetul din intunericul in care ma aflu.Intunericul in care si eu la fel ca ceilalti oameni am cazut prada.

"Pregateste-o.Maine o voi transporta in Olimp."

Ziua de maine a devenit un mister la fel ca si cele ce urmeaza dupa ea.