Black

Cine esti? (2)

Am ochii inchisi si nu ma pot misca,insa aud voci in jurul meu.Doua voci de barbati si una de femeie.

"Hei,cand crezi ca o sa se trezeasca?" intreaba unul dintre barbati.

"Nu cred ca am lovit-o atat de tare." spune celalalt.

"Nu,nu tare,i-ai facut doar o gaura in piept." spune celalalt sasaind printre dinti,nervos.

"Baieti,nu va certati.Isi va reveni,i-a scazut febra." spune vocea feminina pe care simt ca o cunosc de undeva.

"Daca idiotul de aici nu i-ar fi bagat sabia atat de adanc,acum ar fi fost treaza." continua unul dintre barbati.

"Pe cine faci tu idiot,mucos obraznic si nerusinat!"se agita celalalt.

Incepe sa ma deranjeze atata zgomot si incerc sa imi deschid ochii.Mai intai vad in ceata iar apoi usor,usor,privirea mi se clarifica si observ tavanul din lemn iar apoi trei fete care se pun deasupra mea,studiindu-ma.Simt ca raman fara aer si ma ridic brusc,facand oamenii ce stateau deasupra mea sa tresara si sa se dea mai in spate.Stau in sezuta si imi duc una dintre maini la cap,sprijinindu-l in palma iar cealalta mana o duc la piept.Capul ma doare ingrozitor de tare si sunt ametita dar pieptul pur si simplu ma apasa incat ma face sa ma simt ca si cum imi pierd suflul.Ridic capul incet din palma si ma uit in jurul meu.Vad un om nu foarte batran dar probabil trecut de 40 de ani,cu parul lung,prins intr-o coada si barba,imbracat in haine de lupta,la spate avand o sabie extrem de mare si aparent grea,pe cand pe unul dintre umeri are agatat un craniu pe fruntea caruia este desenat un simbol ciudat mie.Langa el,putin mai in spate,sta barbatul pe care l-am urmrit si care se prefacuse ca se preda,iar in spatele lor vad o femeie care se evapora,disparand fara sa apuc sa ii vad fata.Raman cu privirea atintita asupra lor si dau sa ma ridic dar injur cand simt cum mii de ace imi strapung pieptul,probabil ingrijorandu-i pe cei doi.Unul dintre ei,asasinul,vine si ma prinde de brat ajutandu-ma sa ma intind dinnou in pat dupa care se indeparteaza.Celalalt ia un scaun din apropiere,il intoarce cu spatarul in fata si se aseaza plasandu-si picioarele de o parte si de alta a scaunului,punandu-si o mana de spatar si proptindu-si capul in pumnul acesteia.Asasinul se aseaza la capatul patului,privindu-ma cand pe mine,cand pe cel de langa el.

In cele din urma cel ce sta pe scaun incepe sa vorbeasca.

"Esti destul de norocoasa daca ai scapat dupa ce am scos cristalul lui Hades din pieptul tau."imi spune cel de pe scaun.

"E posibil sa te doara pentru ceva vreme,dar cu timpul iti va trece."spune asasinul.

"Kio ne-a spus sa avem grija de tine." continua omul de pe scaun.

La auzul acelui nume imi intorc capul pe o parte,incercand sa ma uit la omul de pe scaun.Nu am mai vazut-o pe Kio de la acea ceremonie si chiar ma intrebam pe unde umbla dar nu mi-a trecut prin minte scenariul cum ca aceasta ar fi implicata cu acestia doi si mai ales cu asasinarea lui Hades.

"Ce...legatura are ea?" spun eu slabita.

Il vad cum se uita spre asasin iar apoi isi intoarce privirea spre mine.

"Cred ca cel mai bine iti va spune ea cand iti vei mai reveni."

Cu aceste ultime cuvinte,omul se ridica de pe scaun si ii face semn asasinului sa il urmeze.

"Cel mai bine e sa te odihnesti acum ca sa treci peste durere." spune asasinul ridicandu-se de pe pat.

"Apropo,numele meu este Illias iar acesta este Ermin."

imi spune omul facand semn spre el si spre asasin,inainte sa deschida usa,sa iasa si sa o inchida inapoi in urma lor.

Minunat.Sunt blocta din nou in nu stiu ce fel de camera,dar de data asta cel putin am un sentiment de oarecare incredere.Acestia spun ca o cunosc pe Kio,ca ea le-a spus sa aiba grija de mine.Din nou,nu am mai vazut-o pe aceasta de la ceremonie.A fost ca si cum s-ar fi evaporat si ar fi disparut,evident,fara sa de-a vre-un semn.Acest lucru ma face sa ma intreb de ce cand am plecat din taramul Moirelor,aceasta era atat de bine pregatita de parca mergea intr-o calatorie.

Gandurile incep sa mi se amestece si pasesc intr-un somn negru si profund.Mi-as dori sa visez chiar daca nu imi place sa visez dar singurul lucru cu care raman este dorinta deoarece sunt dinnou doar eu si intunericul.Eu cu mine si singuratatea.

Intr-un fel sunt fericita deoarece nu mai visez lucruri precum custi,inecuri sau cadavre sau chiar sa il visez pe Hades,dar intr-un fel sunt si trista deoarece acum ma simt de parca o parte din mine ar lipsi.Nu ma refer la cristal deoarece e mult mai bine fara el.Gandul ca acum ii pot intoarce vorba oricui fara sa mai simt vre-o durere,fara sa mai fiu pedepsita e incantator dar totusi...ceva lipseste.Simt asta.E ca si cum cerul albastru ar fi ramas fara nori sau cum iarna ar fi ramas fara zapada.Ma simt...singura.

Macar cand eram inchisa langa Hades aveam cu cine sa ma cert si trebuie sa recunosc ca era un adversar desavarsit in ceea ce priveste schimbul de replici,dar acum nu e aici ca sa pot sa ma uit urat sau sa ne ciondanim asupra unei teme.Insfarsit aveam pe cineva care sa imi faca fata si acel cineva era un zeu.Din punctul asta de vedere pot spune ca il dispretuiesc,mai ales modul in care trateaza oamenii,sclavii.

Dar ce pot sa fac?Sunt prinsa in aceasta incurcatura precum sforile din marea tapiterie ce era asezata pe peretele Ursitoarelor.Firele erau atat de incurcate iar ca totul sa fie si mai impleticit,firul vietii mele s-a incurcat printre ele.Ma intreb ce fac Moirele,ce face Kio,pana chiar si ce face Hades care sunt sigura ca pana acum si-a gasit alt soldat-umbra care sa ma inlocuiasca,nu ca mi-ar pasa,dar imi placea sa petrec timpul cu el.Mai putin timpul in care mergea la baie,acela il dispretuiam.

Inca ii aud vocea strigandu-ma.Gunoiule fa aia,muritoareo adu-mi cealalta...Acum ca ma gandesc mai bine chiar imi pare bine ca am scapat de el si de ordinele lui de zeu fandosit,mereu cu nasul pe sus si incapatanat din cale-afara.

Dar ce tot zic,sunt atat de obosita incat nici nu mai gandesc corect,Hades e un zeu nemernic,un zeu al infernului si oricat mi-as dori sa vad ceva bun in el,sa sper,nu pot.Nu e decat o alta umbra ce se ascunde in spatele soldatilor-umbra sau a garzilor sale si nici macar nu isi poate rezolva singur problemele ac cea cu asasinul de exemplu.Eu a trebuit sa ii rezolv toata treaba si am ajuns sa fiu ranita din nou si din nou sa zac la pat pentru cine stie cat timp,pana cand durerea provocata de cristalul ce l-am avut va disparea.

Pana la urma,sunt um simplu om printre alti oameni.Isi va gasi un alt soldat-umbra care sa aiba grija de el si sa ii asculte toate mofturile.Eu trebuie sa imi vad de viata mea,de destinul meu.

Dar acum ca am ajuns la destinul meu,care e acesta?Poate Kio stie ceva si nu imi spune.Defapt sunt sigura ca stie si nu spune si poate deaceea cei doi barbati au spus ca e mai bine sa imi explice ea.Oare ea era femeia pe care am vazut-o mai inainte?Poate,dar cine stie.

Somnul ganditor imi este intrerupt de o bataie in usa.Imi deschid incet ochii,timp in care bataile din usa continua insistent.Ma uit spre ea si incerc sa spun cat mai tare,pentru a se auzi un "Intra!" raspicat dar iese mai mult ca si o interogatie.

Pe usa intra o femeie cu ochii albastrii,parul lung,saten,imbracata in ceea ce vor sa para un fel de haine de lupta.O bluza lila,cu guler,o fusta putin mai deschisa la culoare iar pe de-asupra o haina de un mov inchis,cu manecile lungi,decorata cu lanturi,modele brodate si o mica piatra portocalie in piept,in partea stanga a soldurilor fiindu-i sabia,de dimensiuni mici.Mainile ii sunt acoperite de manusi maro iar in picioare este incaltata cu o pereche de pantofi,avand strampeni de o culoare cenusie,brodati cu diferite modele pe parti.

Se apropie de patul meu tinand ceva in mana si abea atunci mi se pare ca o cunosc de undeva.Ma uit la ea,studiindu-i fiecare miscare iar cand ia scaunul si il aseaza in dreptul patului meu astfel incat privirea ei sa faca contact cu a mea si se aseaza simt un aer familiar.

"Cine esti?"o intreb eu incet,fiind curioasa.