Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 22

Încet, incet reușesc să uit acel vis, până când telefonul meu începe să se facă auzit, datorită melodiei pe care o am ca ton de apel: "I hate you, i love you"

Iau telefonul de pe masă și mă uit suspicios la numărul de telefon care mă apelează, neștiind a cui aparține. Răspund și duc telefonul la ureche spunând un da, apoi observ că persoana care m-a sunat a închis apelul. Pun telefonul la locul lui și mă îndrept spre bucătărie, terminând ceea ce am început.

- Cine a fost? mă întreabă Aida.

- Nu știu, când am răspund, mi-a închis.

Telefonul sună din nou și mă îndrept grăbită spre el pentru a apuca să răspund. Era tot același număr. Fac același lucru ca prima dată. Răspund și îl duc la ureche spunând un da răgușit.

"- Bună Bri! aud din partea cealaltă și înghit în sec.

- Bună, îi răspund după câteva secunde.

- Cum te simți? E totul în regulă?

- Sunt bine, răspund sec.

- Îmi pare rău că am plecat așa, fără să anunț.

- Nu este nici o problemă, îi spun băiatului pe care l-am visat seara trecută.

- Atunci, mai vorbim, pa Bri!"

Închid telefonul și-l așez pe măsuță și mă întorc la prietena mea. Știam că dacă eu nu voi spune nimic, Aida mă va întreba cu cine am vorbit așa că mă hotărăsc să îi spune eu, înainte ca ea să pună întrebarea. Îi explic că era James și voia doar să vadă ce mai fac.

Timpul trecea repede, așa că ne-am așezat pe canapea și am pornit televizorul cu scopul de a ne uita la un film. Dezamăgirea noastră a fost că nu prea am găsit un film pe placul nostru așa că ne-am hotărât să ne uităm pe internet la noul episod din The Vampire Diaries, serialul nostru preferat. Eu și Aida eram înnebunite după accentul minunat al lui Klaus, unul dintre personajele masculine ce apare în serial.

Seara se lăsase, așa că Aida trebuia să plece pentru că mâine ne așteaptă prima zi de facultate. O conduc, apoi mă întorc în camera mea. M-am pus în pat încă de la ora zece, dar bineînţeles că nu am adormit înainte de miezul nopţii! Într-un final, reușesc să adorm, după două ore în care am admirat tavanul.

***

Alarma telefonul meu începe să se facă auzită în cameră, dar nu a reușit să-și facă treaba, deoarece eram trează de ceva vreme. La șase dimineaţa deja mă simţeam mult prea odihnită să mai pot dormi și să aștept alarma să mă trezească. Mai aveam o oră și jumătate până trebuia să pornesc.

M-am ridicat din pat și mi-am făcut un duș, apoi mi-am aranjat părul. M-am îndreptat spre bucătărie cu gândul de a bea o cafea și a mânca ceva. Cum timpul se scurgea destul de repede, m-am gândit că ar fi momentul să îmi aleg hainele pe care le voi purta astăzi. Am ales câteva bluza și pantaloni, încercându-le și de fiecare dată m-am răzgândit, găsind la fiecare câte un defect, deși până acum le-am mai purtat și mi se păreau drăguțe.

Am reușit, până la urmă, să îmi aleg ceva drăguț și în același timp comod. M-am hotărât ca prima zi de facultate să o încep în putere, așa că am lăsat mașina în fața casei și am mers pe jos, nu era așa departe. În drumul spre facultate, am retrăit o amintire când dintr-un autocar imens, albastru au coborât copii de clase primare, iar o doamnă cu fustă gri şi sacou albastru închis se folosea de un fluier să-i liniştească, să-i pună în rând şi să-i facă să nu se mai tragă de păr.

Parcă și acum îmi amintesc prima de zi școală. Eram îmbrăcată cu o fustiță și aveam părul făcut în două codițe, preferatele mele pe vremea aceea, iar în mână țineam un buchet frumos de trandafiri roșii pregătiți pentru doamna învățătoare. Eram entuziasmată și voiam să-mi fac cât de mulți prieteni.

Nici nu mi-am dat seama când am ajuns în fața facultății și deși nu arătam, câteva emoții m-au cuprins cum am pășit în locul în care strada era separată de incinta facultății, curtea. În fața mea erau multe fete și băieți de diferite vârste așteptând aă între în facultate. Nu credeam niciodată că voi vedea așa mulți oameni care iubesc această meserie, medicina. Meseria de medic este una foarte frumoasă, dar şi foarte grea. Îți trebuie mult talent și ambiție pentru a reuși.

Cât încă urmam liceul, tot pe științe ale naturii, am mers pentru a afla mai multe informații despre ce presupune această profesie la una dintre spitalele din orașul meu. Cum am intrat în interior, am remarcat foarte multă agitație pe holurile spitalului. Bătrâni bolnavi, dar şi tineri așteptau la câte o uşă, cu o hârtie în mână, pentru a fi consultați. Medicii ieşeau dintr-o sală într-alta strigându-si pacienții. Am mers direct la medicul pe care mama mea îl cunoaște și care mi-a declarat cu amablitate câte ceva despre medicină: "Îți trebuie foarte mult studiu și ambiție. Pentru a reuși, trebuie să-ți placă lucrul cu oamenii și să lucrezi cu drag".

Am văzut, la ea în cabinet, şi câteva ustensile pe care le foloseşte în tratarea bolnavilor. Doctoriţa mi-a dat voie chiar să asist şi la o consultaţie și mi-a făcut plăcere să privesc relația dintre un doctor și un pacient. Sunt scoasă din gândurile mele de către o voce cunoscută care mă făcea mereu să tresar.

- Bună, Bri! se aude din spatele meu.

Hei!
Știu că n-am mai scris de mult, doar că liceul îmi ocupă o mare parte din timpul meu și chiar dacă am avut trei săptămâni de vacanță, am vrut doar să mă odihnesc și să citesc câte o carte. Așa că am revenit și vă aștept părerile. Pupici