Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 19

Se spune că în viaţă „totul se întâmplă cu un motiv". Uneori poate nu realizăm care este motivul, alteori poate ne dăm seama prea târziu. Cert e că nimic nu e întâmplător şi întotdeauna va exista un motiv pentru care noi oamenii ne întâlnim unii pe ceilalţi. Fiecare om are menirea lui în viaţa noastră şi indiferent care este aceasta, oamenii întotdeauna îşi vor lăsa amprenta asupra noastră.

Unii oameni vor intra în viaţa noastră pentru o perioadă scurtă de timp, iar alţii pentru o viaţă întreagă. Unii ne vor învăţa multe lucruri, alţii vor profita de noi. Unii ne vor fi alături la bine şi la greu, alţii ne vor dezamăgi atunci când nu ne așteptăm. Unii ne vor ajuta să înţelegem cine suntem şi unde vrem să ajungem, alţii doar ne vor face să ne pierdem încrederea în noi. Unii ne vor întinde o mână de ajutor, alţii ne vor întoarce spatele. Unii vor intra în viaţa noastră ca o vijelie, ne vor răscoli pe dinăuntru si vor pleca la fel de repede precum au venit, lăsând în urma sa tristeţe, lacrimi şi un gol imens.

Alţii însă ne vor face să uităm totul şi vor umple acel gol. Ei vor crea amintiri şi ne vor face sufletul să vibreze de fericire şi iubire. Unii ne vor schimba viaţa în bine. Alţii o vor distruge. Iar alţii vor deveni chiar viaţa noastră. Însă toţi vor juca un rol în viaţa noastră. Bun sau rău. Pe unii îi vom cunoaşte o zi, însă amintirea lor ne va urmări o viaţă întreagă. Iar pe unii îi vom cunoaşte de o viaţă întreagă şi îi vom uita într-o zi.

Putem uita persoana, dar nu şi clipele pe care le-am petrecut împreună şi emoţiile pe care le-am trăit alături de acea persoană. Pe oamenii care ne-au fost mereu alături, ne-au iubit şi ne-au luminat viaţa, trebuie să-i iubim  necondiţionat, să-i respectăm şi să le mulţumim. Pe cei care ne-au făcut să suferim, ne-au frânt inima şi ne-au pustiit sufletul, să-i iertăm şi să le mulțumim pentru lecţiile primite. Datorită lor am învăţat că nu oricine merită să facă parte din viaţa noastră. Datorită lor suntem mai puternici şi știm că viaţa merge înainte, cu sau fără anumite persoane în ea. Unii oameni intră în viața noastră ca o binecuvântare, alții ca o lecțiej.

Eram în drum spre cofetăria la care merg de obicei cu Aida, doar că acum nu mă întâlnesc cu ea, ci cu Stacy. Eram fără mașină, deoarece simțeam nevoia să mă plimb pe jos. Mai aveam două zile la dispoziție până încep facultatea, iar părinții mei merg în seara aceasta la bunicii mei, recunosc că nu o să mă descurc fără ei, pentru că nu sunt obișnuită să stau mult singură. Mereu erau acasă când aveam o zi importantă, iar ei sunt conștienți că prima zi de facultate e importantă pentru mine.

- Hei Brianna!

Îmi spune Stacy îmbrățișându-mă. Nici măcar nu mi-am dat seama când m-am întâlnit cu ea din cauza gândurilor. Îi raspund la îmbrățișare, apoi intrăm în cofetărie. Ne comandăm fiecare câte o prăjitură, apoi începem să vorbim, să ne cunoaștem mai bine și să ajungem la subiectul principal: cine era băiatul de aseară care ne-a salvat.

- Nu i-am putut vedea fața, îmi spune Stacy.

Am aflat în cele din urmă cine era băiatul cu care era ieri Stacy și de ce a lovit-o. Pe băiatul de aseară îl cheamă Bred și este fostul iubit al lui Stacy. Ieri, Stacy a intrat în magazinul din care am ieșit și eu și a surprins o discuție între Bred și o tipă, în care el îi spunea că o iubește și că se va despărți de Stacy imediat după ce ii va lua banii. Așa cum am propus, Stacy este una dintre fetele acelea cu mulți bani și tot ce își dorește. Când Stacy i-a cerut explicații lui Bred, el s-a enervat și i-a spus că nu are nici un drept să strige la el, așa că a lovit-o. Stacy încă avea acea vânătăile sub ochi, de altfel ca a mea pe braț.

Timpul trecea repede și nici una nu ne-am dat seama când afară se întunecoase. Am plătit prăjiturile și ne-am decis să mergem acasă, deoarece trebuia neapărat să îi prind pe ai mei acasă, altfel se vor supăra. Am ieșit din cofetărie și în umbră, am zărit o siluetă. M-am răsucit pe călcâie și am vazut un băiat cu glugă în cap. Semăna foarte bine cu cel de ieri, așa că m-am apropiat încet spre el. Când să-i văd fața, o voce cunoscută mie se aude din spatele meu, făcându-mă să tresar. Băiatul cu glugă începe să fugă, iar eu rămân neclintită, așteptând că cel ce m-a strigat să se apropie.

- Bună Bri! îmi spune zâmbind.

- Bună și ție. Chiar m-ai speriat! îi spun bosumflată.

- Hei, nu-i vina mea că ești așa fricoasă! spune, încrucișându-și mâinile la piept.

- Fi serios! Trebuie să ajung acasă!

- Vino, te duc cu mașina.

- O poți duce și pe Stacy? întreb zâmbind.

- Sigur, veniți!

Și cu asta am ajuns în mașină, așteptând să ajung acasă cât de repede posibil. Îmi era ciudă că nu am reușit să văd cine era băiatul cu glugă, dar sper să mai am această ocazie. Mașina oprește, semn că tocmai am ajuns la locul unde ne-a spus Stacy că vrea să ajungă. Ne salută, apoi iese din mașină, rămânând doar eu. Masina pornește din nou, cu destinația: casa mea. Sper că părinții mei nu au plecat încă. Mașina încetinește din ce în ce mai mult.

Hei!

În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru cele 72 de mii de vizualizări, sunteți minunați și mă bucur că vă place ceea ce scriu. În poza de la media sunt, cea din mijloc Bri, cea blondă este Aida, iar cealaltă Stacy. Aștept părerile voastre. Cine credeți că este tipul cu glugă și cine le-a condus pe fete acasă. Pupici și vă iubesc!!!