Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 23

- Bună, Bri! se aude din spatele meu.

- Bună, răspund sec.

În fața mea se afla James de mână cu iubita lui, care zâmbea într-una. Aveam senzația că fata asta cunoaște sentimentele mele față de James, pentru că de fiecare dată când mă uitam la James sau la ea, îl săruta și îmi zâmbea într-un mod ciudat și enervant. Dacă încearcă să mă facă geloasă că ea este în locul unde eu mi-aș dori să fiu, mai exact lângă James, chiar a reușit.

Eram geloasă, nu puteam să mă mint singură, dar nu voiam să-i ofer ei satisfacție. Prin urmare, l-am salutat din nou pe James și am plecat în căutarea profesorului care ne va învață tot ceea ce avem noi nevoie în acești șase ani de facultate. Nu mi-a fost destul de greu să-mi dau seama unde trebuie să merg, deoarece pe o tăbliță albă destul de mare scria secția fiecărui profil, iar pe a mea scria frumos și mare: CHIRURGIE.

Eram atâta de entuziasmată și în același timp emoționată. Abia așteptam prima zi în care voi începe să învăț tot ceea ce ține de această meserie și chiar dacă unora li se pare destul de mult șase ani de facultate, mie mi se pare destul de puțin pentru a afla tot ceea ce mă interesează și în același timp mă pasionează. M-am pus lângă tăbliță și lângă alte persoane care erau la același profil și asteptam cu nerăbdare ca directorul facultății să înceapă festivitatea de primire a noilor persoane venite și a celor care au terminat anul.

Deși eram conștientă că astfel mă voi întâlni mult mai des cu James, de fapt în fiecare zi, zâmbetul de pe fața mea nu dispărea. Îl plac pe James, dar chiar el m-a refuzat, așa că trebuie să trec peste deși îmi va fi destul de greu. Nu voiam să-mi fac speranțe că totul va fi bine și îl voi putea uita repede, pentru că știam că nu este adevărat, dar așa cum îmi spunea mama: "Toate la timpul lor"

- Bine ați venit în familia noastră! Vreau să vă spun că noi toți care ne aflăm în această facultate, fie că suntem profesori, fie că sunteti boboci sau în ultimul an, noi suntem o familie și una chiar foarte unită. Nu vreau să vă mint că pentru voi, bobocii, vă va fi ușor la această facultate, deoarece medicina nu este atâta de ușoară precum mulți cred, dar știu și pot spune sigur și cu zâmbetul pe buze că veți ajunge niște medici extraordinari și vă veți iubi meseria, oricare profil l-ați ales. Vă mulțumesc că mi-ați acordat puțină atenție și vreau doar să vă urez mult succes și un călduros bun venit!

Ai cu aceste cuvinte minunate din partea directorului, emoțiile mele s-au evaporat și asteptam să văd întreaga facultate ca un copil mic așteptând înghețată. Împreună cu grupul meu, cel de la chirurgie, am pornit spre facultate pentru a ne fi prezentate împrejurimile, sălile și tot ceea ce ține de facultate și unde vom învață noi.

***

Eram în camera mea, stăteam întinsă pe pat și mă jucam plictisită cu brățara de pe mână stângă. Nu știu ce așteptam, dar cert este că îmi verificăm telefonul din zece în zece minute. Parcă simțeam că în curând va suna și cineva mă va căuta. Somnul puse stăpânire pe mine, deși ceasul de pe noptieră indica doar ora patru după-masa. Am lăsat brățara deoparte și m-am hotărât să dorm puțin.

Când mai aveam puțin și intram în lumea viselor, telefonul meu a sunat semn că am primit un mesaj și am sărit că arsă să văd cine mă caută. De fapt, știam că singurele persoane care ar putea să mă caute ar fi Aida, Stacy, părinții mei sau Alec, deși eu și Alec nu prea am mai vorbit în ultimul timp. Am rămas surprinsă să văd că niciunul dintre cei la care m-am așteptat eu nu era.

"Ora cinci, părculețul de lângă tine"

Acestea erau singurele cuvinte care apăreau în mesajul pe care l-am primit și deși nu înțeleg scopul acestei întâlniri, m-am hotărât să mă ridic din pat și să mă îmbrac. Am luat repede ceva pe mine, mi-am aranjat puțin părul pentru că arăta groaznic și am așteptat că ceasul să-și schimbe ora.

După ceva timp, privesc ceasul ce acum indica ora cinci fără zece. M-am încalțat cu tenișii mei preferați și am părăsit casa. De cum am călcat în afara casei, inima a început să bată de două ori mai tare și aveam impresia că îmi va ieși din piept, iar picioarele mele parcă nu voiau să se miște. Într-un final am reușit să-mi fac curaj și să mă îndrept spre părculeț.

Având în vedere că nu stăteam deloc departe de părculeț, am ajuns destul de repede, așa că am așteptat pe o bancă ca băiatul ce îmi provoacă atâtea sentimente pe care uneori nici eu nu le înțeleg, să apară. Nu a durat mult până să îl zăresc și în câteva secunde se afla în fața mea.

- Hei, spun mai mult în șoaptă.

- Hei Bri, îmi spune zâmbind și se pune lângă mine.

- S-a întâmplat ceva? l-am întrebat, încercând să aflu motivul pentru care m-a chemat aici.

- M-am despartit de ea, Bri!

Cuvintele mi se repetau într-una în cap și parcă nu îmi venea să cred ceea ce aud. James tocmai mi-a mărturisit că s-a despărțit de acea tipă. Dar de ce s-au despărțit când azi păreau atât de fericiți? Și de ce îmi spune mie asta?

Heeei!
Da, am revenit după atâta timp. Să știți că mi-a fost dor de voi și chiar și de personajele din carte. În ultimul timp sunt acuzată că copiez o anumită persoană și vreau să repet că nu am făcut și nici nu voi face niciodată așa ceva. Scriu pentru că vreau, pentru că îmi place, nu aș avea de ce să copiez pe cineva. Sper că veți înțelege asta!
Pupici.