Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 25

Dragostea este precum un drog, sunt momente în care te pune la pământ și sunt momente în care sentimentele care te încearcă nu pot fi descrise în cuvinte. Dragostea creează dependență, te face să nu mai gândești logic, dar în același timp te face fericit.

Ce simți când băiatul de care ești îndrăgostită se află chiar în fața ta? Când mâinile tale se odihnesc pe ceafa lui, iar mâinile lui sunt încolăcite în jurul corpului tău?

Fericire. Entuziasm. Asta simțeam eu în momentul acesta. Eram în brațele persoanei de care sunt îndrăgostită și nu îmi păsa de nimeni și nimic altceva. Tot ce îmi doream e ca sărutul nostru să nu se încheie niciodată, iar el să fie mereu lângă mine.

Dar din motive întemeiate, trebuia să oprim sărutul, totuși mai aveam nevoie de oxigen. Se îndepărtează puțin și mă privește în ochi zâmbind. Avea un zâmbet atât de fermecător, încât puteam să-i privesc zi si noapte, fără oprire. Ador să-l văd zâmbind și în momentul ăsta sunt cea mai fericită fată, deoarece știu că eu sunt motivul acelui zâmbet.

- Doamne Bri, dacă ai ști cât am așteptat să fac asta.

- De ce ți-a luat așa mult? îi spun râzând.

- Ai cel mai frumos zâmbet, ți-a spus cineva asta? mă întreabă în timp ce îmi dă o șuviță de păr după ureche.

- Da, dar n-am crezut, acum o fac.

Îmi zâmbește și mă sărută din nou. Dumnezeule, fă ca acest moment să nu se mai termine niciodată. Nici nu mi-am dat seama când ploaia s-a oprit, dar afară e destul de frig iar hainele mele sunt ude. Am început să tremur incontrolabil, făcându-l pe James să se oprească și să se uite la mine îngrijorat. Îmi plăcea îngrijorarea ce i se citea în privire, pentru că începeam să cred că-i pasă.

- Vino Bri, te duc acasă, nu vreau să răcești.

Și așa am pornit spre casa mea, ținându-ne de mână și povestind tot felul. Îmi plăcea să fiu în prezența lui, mă făcea să mă simt vie. Ajunși în fața casei mele, James mă ia în brațe și mă sărută și-mi promite că ne vom vedea mâine.

Intru în casă și mă bag direct la baie pentru a face duș. Ies din duș și mă pun pe pat, cu privirea spre tavan. Îmi iau telefonul și îi trimit mesaj Aidei.

"- Sunt cea mai fericită!"

Îmi pun telefonul pe măsuța de lângă pat și închid ochii, încercând să adorm, dar nh durează mult pentru că telefonul meu face zgomot. Iau telefonul, crezând că cea care îmi scrie este Aida, dar rămân surprinsă plăcută când observ că cel ce îmi scrie este James.

"- Somn ușor, iubito!"

Acel apelativ.. un singur cuvânt si totodată atâtea emoții, fericire, zâmbet.

"- Noapte bună, iubitule."

Pun telefonul de data asta sub pernă și încerc pentru a doua oară să adorm. Gândul îmi zboară la toate momentele cu James. De la ziua în care ne-am cunoscut până la ziua de azi. Cine s-ar fi gândit că vom ajunge împreună?

***

- Uneori ești insuportabilă!

- Oh, tu vorbești? Toată ziua te-am auzit vorbind despre cât de frumos e James și cât de fericită te face.

- Aida.. ești cea mai bună prietenă a mea, cui aș putea să-i povestesc dacă nu ție?

- Fie, povestește, dar vei vorbi singură dacă nu vrei să-mi accepți propunerea.

Prietena mea încearcă de câteva ore să mă convingă să mergem la ziua de naștere a unui vechi prieten de-al ei, dar niciodată nu mi-a plăcut tipul ăla, e prea misterios. În liceu mereu stătea singur, nu prea avea prieteni, dar ce era ciudat la el este că mereu părea pe altă planetă. Nu puteai vorbi nimic cu el și mereu se uita în gol, fără să facă prea multe. Nici acum nu înțeleg cum Aida s-a putut înțelege cu el.

- Bine, mergem, s-ar acum mă asculți.

- Ești cea mai bună, știai asta? îmi spune strângându-mă în brațe.

- Da da, știam asta deja, spune-mi ceva nou.

- Ești așa modestă uneori, spune dându-și ochii peste cap.

După câteva ore în care i-am povestit tot ce s-a întâmplat ieri între mine și James, am început să ne pregătim pentru acea petrecere la care nici acum nu înțeleg de ce am acceptat să merg. Mi-am luat o pereche de pantaloni albi și un top scurt, iar în picioare tocuri. Părul mi l-am lăsat pe spate, întins. Aida a optat pentru un compleu negru și stiletto, iar părul și l-a ondulat.

***

Și iată-mă aici, în fața unei case în care n-am mai fost niciodată. Muzica se aude destul de tare și sincer, nu era pe placul meu. Am intrat înăuntru, mai mult împinsă de la spate de Aida. Când am deschis ușa și am pășit în casă, un miros ciudat m-a lovit. Nu știam sigur ce este, dar sigur nu era de bine.

- Înțelege odată, fără bani nu-ți mai vând nimic.

Se auzi vocea unui băiat, voce destul de cunoscută mie. M-am întors spre sursă și l-am văzut pe James care încerca să-i explici băiatului beat din fața lui că nu-i mai dă fără bani. Nu știam la ce se referă, așa că m-am apropiat pentru a auzi mai bine.

- J, sunt disperat, nu mă mai pot abține. Îmi trebuie măcar puțin.

Băiatul aproape că se pune în genunchi în fața lui, dar James nu vrea nici în ruptul capului să accepte. James oftează și își bagă mâna în buzunarul pantalonului, iar în momentul cand vrea să scoată ceva, numele meu se face puternic auzit de nimeni alta decât Aida, atrăgându-i atenția lui James.

- Iubito, nu mă așteptăm să te văd aici. Îmi spune venind spre mine și sărutându-mă scurt pe obraz.

- Nici eu nu mă prea văd în locul ăsta, doar că Aida nu înțelege asta. Dar tu?

- Am venit cu un prieten, nimic interesant. Vrei să plecăm de aici? îmi spune strângându-mi mâna drăgăstos.

- Sigur.

Și cu asta, am lăsat-o pe Aida cu prietenul ei ciudat și pe acel băiat fără James. Nu înțelegeam ce voia de fapt acel băiat de la el, dar n-am pus nici o întrebare. Ne-am urcat în mașina lui și am pornit spre un loc necunoscut mie.