Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 15

Se spune că fiecare om, din lumea aceasta, are un suflet pereche. O persoană dragă mie, mi-a spus mai de mult că orice om, fie el bun sau rău, își v-a găsi în cele din urmă persoana iubită. Deși am optsprezece primăverii, nu mi-am gasit persoana potrivită. Ca să fiu sinceră, nici nu am căutat-o. Am fost destul de ocupată cu liceul, iar acum trebuie să mă concentrez pe facultate.

Stăteam nemișcat în fața mea cu un zâmbet mare pe față. Nu pot să cred că după tot ce mi-a spus, el se comportă ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Fără să spun ceva, trec pe lângă el, dar sunt oprită de mâna lui care mă ține de încheietură. Îmi întorc privirea spre el și mă încrunt, o cută mare formându-se  pe fruntea mea.

- Ce vrei James? întreb iritată.

- Să vorbim.

- De unde ai știut că sunt aici? întreb, existând să răspund la ceea ce a afirmat.

- Aici învăț, spune urmat de un chicot.

Asta este chiar ceva nou. Adică știam că este mai mare decât mine cu un an, dar nu avea habar că urmează o facultate, mai ales o facultate de medicină.

- La ce specializare ești? întreb curioasă.

- Chirurgie!

Nu pot să cred! Oricât am încercat să nu mai dau ochii cu el, tot se ivește să ne intalnim. Și surprinzător, ne vom întâlni și la facultate. Nu pot să cred că o să îl văd în fiecare zi. Dau să plec, dar vocea lua mă face să mă opresc.

- Bri, chiar trebuie să vorbim!

- Nu acum, James.

-Dar..

- Am spus că nu acum, James! încep să strig pentru a-l face să înțeleagă.

Fără să mă mai uit la el, mă îndrept spre ieșirea din facultate. Trec pe lângă motocicleta lui James, apoi mă duc spre mașina mea. În drum spre mașină, văd un cerc de oameni care se uitau uimiți la ceva, iar lângă era o mașină de poliție. Mă bag printre oameni să văd ce s-a întâmplat și regret că am văzut.

- Dumnezeule, mașina mea! strig ca o nebuna, punându-mi mâinile în cap.

În fața, zăcea mașina mea lovită tare. Portiera din partea șoferului era băgată în mașină și vopseaua era dată jos, iar oglinda era căzută jos, lângă roată. Nu pot să cred că este mașina mea. Numerele de înmatriculare se mai țineau acum doar deoparte și nu mai era mult până să cadă jos. Mă îndrept spre polițist cu sufletul la gură.

- Bună ziua, domnule polițist. Sunt Brianna Davis, proprietara mașinii.

- Brianna! Eu sunt Max Grey, prietenul părinților tăi. Îmi spune zâmbind.

- Aveți idee cine a făcut asta?

- Nu. Nimeni nu a văzut cine a fost celălalt șofer.

Asta îmi mai lipsea! Nu pot să cred. Ce fel de cretin a putut să facă așa ceva? Sigur nu unul treaz. Îi spun polițistului, Max, că dacă află ceva să mă anunțe. Chiar trebuie să plec de aici. Îmi scot telefon din geantă și o sun pe Aida.

"- Hei Aida! Ai chef de un ceai?

- Nu pot Bri! Tata m-a pus să învăț.

- Nu-i nimic. Pa Aida.

- Bye."

Îmi iau nervoasă telefonul de la ureche și sun pe următorul care îmi este dator cu un ceai. Aștept să sune, până îi aud vocea somnoroasă, care mi-a scos un mic chicot.

"- Hei străine! Ce faci?

- Bine iubirea mea, tu?

- Sunt bine și eu. Ce ai zice de un ceai la barul din colț?

- În două minute sunt acolo."

Îmi bag telefonul în buzunar și caut cu privirea un taxi.

***

- Doamne Alec, de când tu te-am văzut! Ți-a crescut cumva barba? spun abținându-mă să nu râd.

- Unde? spune repede, luându-și telefonul și uitându-se la reflexia lui.

Alec era obsedat de barbă și își dorea de mult să aibă una, dar mama-natură nu prea este de-acord cu asta, așa că nu prea are multe fire, așa cum și-ar dori el. Așa ca profit de asta să îl mai sâcâi din când în când.

- Bri! se smiorcăie Alec.

- Așa repede m-ai înlocuit, iubire?

Se aude o voce din spatele meu. Mă întorc încet spre partea din care se aude vocea și mă rugam mintal să nu fie cine cred eu, dar ca de fiecare dată soarta nu ține cum mine, în spatele meu stând cu un rânjet mare pe față James. Tipul ăsta mă urmărește?

- Mă urmărești cumva? întreb deranjată.

- Se pare că gândim la fel. Trebuie să plec. Pa iubire, îmi șoptește la ureche trimițându-mi mii de fiori

Alec se uita cu ochii mari la mine. Era surprins. Se vede că nu am mai ieșit cu el de mult, deoarece nici nu are habar cine este James. Cred că am uitat să menționez asta.

- Bri, el este cumva James Martin? mă întreabă surprins.

- Parcă ai văzut o fantomă. Da, el este. Răspund zâmbindu-i.

- Te rog, nu îmi spune că ieși cu el!

- Ce e cu el? îl întreb curioasă să aflu mai multe despre băiatul de care îmi place.

- Nu contează. Doar, te rog, nu ieși cu el. Trebuie să plec, Bri. Ai grijă de tine.

Îmi spune după care se ridică și îmi plasează un sărut scurt pe frunte și pleacă. Ce s-a întâmplat cu el? Și ce este atât de rău în legătură cu James?

Sper să vă placă!