Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 26

Viața te pune la multe încercări și întotdeauna există un moment în care îți spui că nu poți, că nu mai ești capabil să treci peste încă o lovitură, simți că nu mai poți și pur și simplu vrei să renunți. Cam așa a fost relația de la început pentru mine și James. Ne-am cunoscut, s-a comportat frumos cu mine făcându-mă să mă atașez de el, apoi mi-a spus că nu simte nimic pentru mine ceea ce a durut și chiar credeam că între noi nu va fi nimic, iar acum suntem în mașină, împreună, mergând spre o destinație necunoscută mie.

- James, unde mergem? îl întreb când observ plăcuța care anunță că tocmai am ieșit din oraș.

- Ai răbdare, iubito! e tot ceea ce zice.

Își aprinde o țigară și îmi întinde și mie pachetul. Îmi iau una și o aprind, tocmai aducându-mi aminte că n-am nici un habar când am fumat ultima dată. Trag câteva fumuri și mă joc făcând cerculețe, iar după câteva minute îmi dau seama că mașina încetinește. Mă uit în jurul meu, iar când mașina se oprește de tot iar James oprește motorul, ies pentru a inspecta locul.

Tot ce vedeam erau mulți copaci, semn că e o pădure. Îmi întorc privirea spre James, care aparent ajunsese lângă mine, mă prinde de mână și îmi face semn să înaintez. Era destul de întuneric, iar pădurile nu erau unele dintre preferatele mele pe unde să mă plimb noaptea în jurul orei unu.

L-am strâns mai bine pe James de mână și am înaintat. Am mers câteva minute bune, până ce am început să văd, de fapt, ce se află în această pădure și de ce James a vrut să venim aici. Era o micuță cabană și dintr-un motiv necunoscut mie, gândul mi-a zburat la tatăl meu când îmi povestea că și ei au mers câteva zile la cabană. Era frumos aici, o cabană mică, pe care anii și-au pus amprenta, deoarece se vedea că nu este de puțin timp pe aici.

- E a ta? îl întreb, el doar răspunzându-mi afirmativ printr-un zâmbet.

- Vino.

Am intrat în cabană. James încerca să aprindă becul, care din câte se vede nu a mai fost folosit de mult pentru că nu funcționa. A înaintat cu ajutorul luminii de la telefon și a aprins o lumânare, după aceea cu puțina lumină de la o singură lumânare, a înaintat spre un dulap de unde a scos mai multe. A început să le aprindă și să umple locul de lumină, dând locului un peisaj romantic.

Înaintez în cele din urmă și eu și încep să mă plimb prin camera în care era o mobilă veche, o canapea, iar pereții erau plini de rame foto cu anumite persoane. I-am făcut semn lui James să se apropie, apoi am început să-l întreb despre poze. Cine sunt cei din ele, a cui aparține aceasta cabană și de ce am venit aici.

- Cei din poza aceasta sunt bunicii mei, iar cabana asta este al lor. Aici sunt eu când am avut 10 ani, știu că sunt frumos.

Să înțeleg că nu sunt singura persoană modestă, așa cum susține Aida. Într-adevăr, chiar era frumos pentru un copil de 10 ani, iar bunicii lui arătau atât de îndrăgostit în poză. Doar că acum mai exista o singură întrebare la care James nu mi-a răspuns. Ce facem noi aici?

- James?

- Da iubito, vino să ne facem comozi.

Ne punem pe canapea, iar tot ce făceam acum este să ne uităm unul la altul. Nu că mă deranja asta, pentru că îmi place să fiu în prezența lui, doar că tot nu înțelegeam de ce am venit aici. Adică asta puteam să o facem și în alt loc, de exemplu la mine acasă. Văzând că el nu va zice nimic, îmi așez capul pe pieptul lui și încep să mă uit în gol.

- James, ce voia tipul ăla de la petrecere de la tine?

- Nimic important. Ce ai auzit de fapt, iubito?

- Că iti spunea că are nevoie neapărat de ceva anume, ce era, James?

Nu știu de ce, dar tăcerea lui mă făcea să vreau să aflu mai multe așa că i-am tot pus întrebări la care așteptăm răspunsuri, dar întârziau să apară și nu înțelegeam de ce. Sa înțeleg că după două zile, deja avem secrete unul față de celălalt? L-am văzut puțin încordat așa că am încetat cu întrebările, poate îmi va răspunde altădată la ele.

***

- Iubito, trezește-te, trebuie să ne întoarcem acasă.

- Cât e ora?

Întreb adormită, iar tot ce îmi simțeam era capul, deoarece mâinile și picioarele îmi erau amorțite din cauza poziției în care am adormit.

- Cinci dimineața, îmi raspunde liniștit încercând și el să se ridice.

Pornim spre mașină, după ce ne-am asigurat că lumânările sunt stinse bine, iar toate lucrurile sunt la locul lor. Bine, nu aveau cum să fie ceva care să nu fie așa cum le-am găsit, la locul lor, deoarece tot ce făcusem a fost să povestim despre familiile noastre, facultate și alte lucruri și să ne sărutăm. Simțeam, din nou, nevoia să fumez așa că mă hotărăsc să-l întreb pe James asta.

- Iubitule, ai cumva o țigară? N-am mai fumat de mult și am uitat să-mi cumpăr.

- Sigur iubito, caută acolo. Îmi spune indicând locul unde ar trebui să găsesc pachetul de țigări. Deschid încet și bag mâna pentru a căuta țigările, dar tot ce simțeam erau niște plicuri, sunt câteva și mă uit atentă la ele, un miros ciudat eliberandu-se când reușesc să le deschid.

- Ce sunt astea? îl întreb pe proprietarul plicurilor, încă mirosindu-le.

- Pune-le inapoi! îmi strigă cuprins de o panică.

Nu înțelegeam de ce era așa panicat și de ce tocmai a urlat la mine, așa că l-am ascultat. Am pus plicurile înapoi și m-am așezat mai bine pe scaun, cu privirea spre geam. Nu-mi mai luasem țigară pentru că reacția lui mă enervase, așa că tot ce am făcut a fost să nu-i mai vorbesc. Tot drumul am fost amândoi  foarte tăcuți și era mult mai bine așa. Tot ce se auzea era melodia care cânta la radio și pe care eu nu o știam, așa că renunțasem și la cântat sau fredonat.

- Am ajuns.

Mă anunță tipul care acum jumătate de oră urlase la mine. Am preferat să nu-l bag în seama și doar să mă dau jos din mașina și să mă îndrept spre casă și așa am și făcut, doar că l-am auzit strigând în urma mea. Cum era aproape șase dimineața, am preferat să-l aștept, pentru că nu voiam să audă vecinii cum el strigă să mă opresc.

- Iubito, îmi pare atât de rău că am urlat la tine, mă poți ierta? îmi spune când ajunge în fața mea.

- Vino în casă, e tot ce îi spun, el ascultând și acceptând ca un copil mic.

Intrând în casă, am început să-i pun din nou întrebări, iar de data asta așteptăm un răspuns concret, nu tăcere. Am intrat în bucătărie și am pregătit două căni cu cafele în timp ce așteptăm ca iubitul meu să-mi răspundă.

- Uite, prefer să nu te bag în treburile astea. Putem uita ce s-a întâmplat adineauri?

Răspunsul lui m-a enervat, dar am preferat să uit, așa cum spune el, pentru un moment și să mă bucur de ziua care abia începuse pentru mine. Am băut cafeaua, apoi ne-am dus în camera mea unde ne-am întins în pat. Am stat un timp amândoi unul lângă altul fără să ne atingem, dar se pare că James s-a plictisit pentru că s-a sprijinit cu coturile de-o parte și de alta a mea și a început să mă sărute.

A început să mă sărute pe frunte, apoi a plasat un mic sărut pe nas și s-a îndreptat spre buze. După a început să coboare spre maxilar plasând săruturi scurte, până a ajuns pe gât. Simțeam că fiecare sărut, oricât de scurt era, îmi ardea pielea, dar într-un mod plăcut. Mă simțeam atât de bine în preajma lui și îmi plăcea când mă săruta așa intens, de parcă fiecare sărut ar putea fi ultimul.