Băiatul din Liceu I și II

Capitolul 14

Ziua cea mare! Mă ridic din pat, îndreptându-mă direct spre baie. Fac rutina zilnică, urmată de un duș. Îmi înfășor prosopul pe lângă corp și ies din baie. Îmi scot din dulap o pereche de blugi negri și o bluză albastră. Îmi dau prosopul jos din cap și încep să îmi usc părul, apoi îl întind cu ajutorul plăcii.

Cobor scările în grabă, nu înainte de a îmi lua geanta unde mi-am îndesat niște colii albe și două pixuri. M-am încălțată cu ghetele mele preferate și mi-am luat un măr, apoi am ieșit din casă, refuzând să îi răspund mamei care mă striga. Încă sunt supărată pe ei că vor să plece la bunicul. Sunt conștientă că nu se simte bine, dar eu?

Intru în mașină și accelerez pentru a nu întârzia. Este 8:40, asta înseamnă că mai am zece minute la dispoziție să ajung și alte zece să mă pregătesc. Timpul trece de două ori mai rapid când trebuie să aștept ca semaforul să se facă verde. Încet din răsputeri să nu îmi pierd răbdarea. Gândul îmi zboară la James din nu știu ce motiv. Apoi îmi aduc aminte de vorbele Aidei: persoanele ies din viața noastră nu pentru că vor, ci pentru că le-a venit momentul.

Ajung la timp. Parchez mașina și mă îndrept spre clădirea mare din fața mea. Emoțiile mi-au cuprins fiecare părticică din corp. Picioarele îmi tremură ca gelatina, iar inima îmi bate puternic, de parcă aș fi pe cale să fac un infarct. Intru în clădire și îl salut politicos pe gardian, întrebând unde este secretariatul. Îmi explică frumos și îi mulțumesc, încercând să îmi fac picioarele să mă asculte. Ajung în fața secretariatului. Bat de două ori în ușă până aud un "intră"

- Buna ziua! Am venit pentru examen și as vrea să știu unde sunt repartizată. Îi explic doamnei roșcate din fața mea.

- Numele și profilul? aud întrebând cu vocea pițigăiată.

- Brianna Davis, chirurgie generală! spun mândră.

- Etajul unu, sala 132! îmi spune fără să se uite la mine.

Îi mulțumesc și ies, îndreptându-mă spre scări. Încep să urc una câte una, până se termină. Înaintez pe holul lung și caut cu privirea sala 132. Este un hol destul de lung. 130, 131, 132! Ușa este deschisă așa că intru fără să bat. Caut cu privirea un loc gol și îmi dau seama că doar ultima bancă este liberă, așa că mă îndrept spre bancă fără să scot o vorbă.

- Buna ziua studenți! Eu sunt Jackson și sunt aici ca să vă supraveghez aceste trei ore.

Începe să ne împartă foaia cu subiectele, apoi ne spune cu un zâmbet uriaș că putem să începem. Erau in jur de 30 de întrebări grilă plus un eseu de două pagini. Mult noroc, Bri!

După trei ore..

- Toată lumea să pună creionul jos! strigă domnul Jackson încântat că a terminat să supravegheze.

Ne ia lucrările, apoi începem să ieșim toți pe rând din clasă. Examenul a fost destul de greu, dar sper că m-am descurcat. Notele se dau de la unu la trei. Cine a luat unu este respins, doi mai trebuie să dea examenul, iar trei este admis. Abea aștept să aflu dacă am intrat. Problema este că dacă sunt respinsă, niciodată nu m-am gândit la ce voi face după. Un băiat blond, cu ochii verzi iese din sala în care am fost și eu acum câteva minute. Mă apropii de el, iar când privirea lui cade pe mine, zâmbesc.

- Heu! Eu sunt Brianna, îi spun zâmbind în continuare.

- George, încântat de cunoștința!

- Și eu! Mă întrebam dacă ai idee când se postează rezultatele?

- Mâine, în jurul orei zece. Trebuie să plec, ne mai vedem Brianna! îmi spune, iar eu nici nu apuc să îl salut.

Mă îndrept spre parterul incintei pentru a pleca acasă. Cobor în grabă scările și îmi scot telefonul când ajung aproape de ușă. Încep să butonez telefonul cu gândul de a trimite un mesaj Aidei, dar mă lovesc de ceva tare și îl scap din mâini. Caut cu privirea telefonul și observ că a ajuns la picioarele cuiva.

- Îmi cer scuze! spun fără să privesc persoana de care m-am lovit.

Vreau să mă aplec după telefon, dar ghinionul mă urmărește la fiecare pas, deoarece mă aplec la unison cu aceea persoană și sfârșesc cu o durere de cap. Dumnezeule! Tocmai am dat cap-ncap. Vreau să îmi mai cer o dată scuze, nu înainte de a-mi ridica privirea. Nu pot să cred, azi chiar am mare ghinion! Telefonul rămâne acolo unde a căzut, iar eu rămân nemișcată. Aș vrea să îi șterg acel zâmbet drăguț de pe buze!

Hei! Știu că nu este prea mult, dar săptămâna asta am teză, așa că nu prea am timp. Sper să vă placă și să-mi scuzați greșelile. Aștept părerile voastre. Pupici!