Un bărbat nu are timp în viața lui
să aibă timp pentru orice lucru.
Nu are anotimpuri îndeajuns încât să aibă
pentru fiecare lucrare sau scop un anotimp. Eclesiastul
a greșit în privința asta.
Un bărbat trebuie să iubească și să urască în același timp,
să râdă și să plângă cu aceiași ochi,
cu aceleași mâini să arunce și să strângă pietre,
să facă dragoste în război și război în dragoste.
Să urască și să ierte și să-și amintească și să uite,
să aranjeze și să pară pierdut, să mânânce și să digere
ce istoriei
îi ia ani și ani ca să facă.
Un bărbat nu are timp.
Când el a pierdut el caută, când el găsește
el a uitat, când el a uitat el iubește, când el iubește
el a început să uite.
Și sufletul lui este unul asezonat, sufletul lui
este unul cu adevărat profesionist.
Numai trupul îi rămâne veșnic
amator. Care încearcă și ratează continuu,
bătut nu învață un lucru,
mereu beat și chior în plăcerile
și durerile sale.
Bărbatul va muri cum toamna moare smochinul,
scorojit, însă plin de sine și dulce,
cu frunzele uscate împrăștiate pe pământ,
și cu ramuri dezgolite îndreptate deja
spre locul în care
este timp pentru orice lucru.
