să stai în balconul unui hotel din Ierusalim
și să scrii: ''Zilele trec dulce
de la deșert la mare'' și să scrii: ''Lacrimile
se usucă repede aici. Această pată este o lacrimă
care face cerneala să curgă.'' Așa obișnuiau să scrie
cu un secol în urmă. '' Am trasat
un mic cerc împrejurul ei.''
Timpul trece, ca atunci când cineva în telefon
râde sau plânge departe de mine:
indiferent ce aud, nu pot vedea;
indiferent ce văd, nu pot auzi.
Noi nu am fost atenți când am spus ''Anul viitor''
ori ''cu o lună în urmă''. Aceste cuvinte
sunt ca sticla spartă: te poți răni iute în ele,
îți poți tăia chiar și o arteră dacă
asta e ce îți dorești.
Dar tu ești frumoasă ca un comentariu
la un text antic.
O lege a excesului de femei din țara ta îndepărtată
te-a adus la mine, iar
altă lege a probabilității
te-a smuls din nou de lângă mine.
A trăi înseamnă a construi un vapor și un port
în același timp. Și să sfârșești portul
mult timp după ce vaporul s-a scufundat.
Și ca să concluzionăm: îmi amintesc numai
că era ceață.
Și dacă în felul ăsta vrei să-ți amintești-
ce îți amintești?
