Deoarece capul nu mi-a mai crescut
din momentul în care m-am oprit din creștere, și memoriile
s-au tot strâns înăuntrul meu,
e de presupus că de-acum ele se află deja în burta mea,
în șolduri și în picioare. Un fel de arhivă mergătoare,
o tulburare ordonată, o marfă cântărind greu,
o corabie supraîncărcată.
Câteodată vreau să mă așez pe banca unui parc:
asta îmi va schimba statutul
din Pierdut Înăuntru în
Pierdut în Afară.
Cuvintele au început și ele să mă părăsească,
precum șobolanii părăsesc o corabie ce se scufundă.
Ultimul Cuvânt, acela este Căpitanul.
