asemenea unui perete interior de casă
care după războaie și distrugeri devine
perete exterior-
așa m-am trezit și eu pe neașteptate,
prea devreme în viață. Aproape că am uitat ce înseamnă
să fii înăuntrul tău. Nici nu mai doare;
nici nu mai iubesc; Aproape sau departe-
îmi sunt amândouă departe,
la fel de departe acum.
Nu mi-am imaginat niciodată ce se întâmplă cu culorile.
La fel și cu omul: o strălucitoare lumină albastră clipind
înăuntrul memoriei de un albastru închis și noapte,
lividă vedere dintr-un vis purpuriu. O briză
purtând miresme de departe
dar tu personal nu ai nicio mireasmă. Frunzele lăcrămioarelor mor
întotdeauna înaintea florilor sale albe,
flori care nu au cunoscut niciodată
nici verdele primăverii și nici iubirea întunecată.
Ridic privirea spre dealuri. Acum înțejeg
ce înseamnă să-ți ridici privirirea, ce copleșitoare povară
este. Dar toate aceste doruri? durerea aceasta de
niciodată-din nou-înăuntru?
