Tu ești așa de mic și de nesemnificativ în ploaie. O țintă mică
pentru picături, pentru praful verii,
și pentru fragmentele proiectilelor, de asemeni. Burta îți e moale,
nu ca pielea întinsă de pe o tobă: moleșeala
celei de-a treia generații. Bunicul tău, un pioneer,
desecând mlaștinile. Acum mlaștinile își află răzbunarea.
Ești plin de o nebunie rece ce trage oamenii-n jos
și care clocotește într-o furie de culori.
Și ce vei face acum? Vei colecta iubiri
ca pe timbre? Vei avea dubluri și nimeni
nu va dori să schimbe cu tine. Iar tu le vei avea pe cele uzate, rănite.
Blestemul mamei tale cântând de partea ta ca o pasăre ciudată.
Tu chiar semeni blestemului.
Camera ta e goală. Și după fiecare noapte patul tău
este din nou făcut, iar și iar . Asta e o adevarata damnațiune
pentru pat: să nu aibă pe nimeni să doarmă în el,
nici măcar un rid, nici măcar o pată, asemenea unui blestemat
cer de vară.
