Calea era.
Atunci când beam apă în noapte, după aceea
totul devenea vin pe pământ.
Și ușile, nu mi le amintesc
dacă se deschideau înăuntru sau înafară
și dacă butoanele de la intrarea în clădirea ta
erau pentru lumină, pentru sunat clopoțelul de la ușă
ori pentru sunat doar în liniște.
În felul ăsta vream să stea lucrurile. Dar era ăsta
felul în care doream?
În cele trei camera ale noastre,
la fereastra deschisă,
mi-ai promis că acolo nu va fi război.
Ți-am dat un ceas în loc
de verighetă: un timp rotund și bun,
fructul părguit
al nesomnului și al veșniciei.
