Cântece ale continuității, mine de sol și morminte:
asta-ți apare de câte ori pornești să-ți faci o casă sau un drum.
Apoi vin ca păsările negre cei din Meah She'arim
cu amarul lor scârțâit: ''Un trup! Un mort!''
Apoi tinerii soldați cu mâinile lor
din noaptea de dinainte,
dezmembrând metalul ca să descifreze moartea.
Așa că, haideți, să nu mai construim case, să nu mai construim drumuri!
Haideți să facem o casă care să se strângă înăuntrul inimii,
un drum care să se răsucească ca o bobină înăuntru, adânc, în suflet,
și nu vom mai muri niciodată.
Oamenii au trăit înăuntrul profețiilor care s-au adeverit
ca în interiorul unui nor greu ce nu se mai împrăștie
după explozie.
Și astfel în singurătatea lor oarbă s-au atins așa, unii pe alții,
între picioare, între noapte și zi,
neavând un alt timp și
nici un alt loc, iar profeții
au murit cu mult, mult timp în urmă.
