am trecut pe lângă casa în care am trăit odată:
un bărbat și o femeie mai sunt împreună în șoapte acolo.
Mulți ani au trecut, toți cu un zumzet tăcut
de la becul scării, când aprinzându-se
când întrerupându-se și așa mereu.
Găurile de chei de la yale sunt ca rănile mici
din care sângele a fost absorbit tot. Și înăuntru,
oamenii-s palizi ca moartea.
Aș vrea să mai stau odată cum am stat
ținându-mi prima iubire toată noaptea la intrarea în casă
Când am plecat în zori, casa
începuse să se desprindă-n bucăți și de atunci și orașul, și de atunci
și lumea întreagă.
Aș vrea să fiu din nou încărcat de dor
până când întunericul își va lăsa semne arse pe pielea mea.
Aș vrea să fiu din nou scris
în Cartea Vieții, să fiu din nou scris în fiecare zi
până când mâna care scrie va durea.
