Tatăl meu a construit deasupra mea o îngrijorare cât un șantier naval
pe care l-am părăsit-o imediat, înainte de-a fi isprăvit.
și el a rămas acolo cu navele sale mari, goale îngrijorări.
Iar mama mea era aidoma unui copac pe un țărm
cum sta cu între brațele ei întinse către mine.
Și în '31 mâinile mele erau vesele și mici
și în '41 învățaseră deja să mânuiască o pușcă
și când m-am îndrăgostit prima oară
gândurile îmi erau ca un mănunchi de baloane colorate
și mâinile albe ale unei fetițe le ținea pe acestea toate
printr-un fir subțire de ață - apoi le-a dat drumul.
Și în '51 desfășurarea vieții mele
era asemenea mișcării unor sclavi înlănțuiți pe un vas,
iar fața tatălui meu asemenea unui far de locomotivă
devenind tot mai mică în depărtare,
și mama a închis toti norii înăuntrul dulapului ei de lemn
iar când mergeam pe stradă
secolul 20 îmi era ca sângele-n vene,
sânge ce se dorea afară prin prin cât mai multe războaie
de asta mi se și zbătea în cap
și-mi ajungea mereu în inimă
tot, numai valuri de supărare.
Dar acum, în primăvara lui '52 vâd
mai multe păsări întorcându-se decât au plecat cu o iarnă în urmă.
Și trec dealul înapoi spre casă.
iar în camera mea este o femeie al cărei trup e greu
și încărcat de timp.
