''Foșnetul aripilor istoriei'' cum obișnuiau ei să spună
Nu departe de șinele de tren, aproape de oficiul poștal,
am văzut o placă de ceramică pe o casă îmbătrânită
cu numele fiului unui om căruia în tinerețe i-am răpit prietena
: l-a părăsit pentru mine
și fiul lui a fost născut apoi de o altă femeie ce niciodată
nu a știut nimic din toatea acestea.
Zilele erau pe atunci numai zile de iubire și de destin eroic:
Britanicii puseseră cătușe orașului și ne închiseseră
pentru o mai dulce alăturare între noi, pe toți, în camerele noastre,
păzite bine de soldați înarmați.
Pentru cinci șilingi, tot atunci, mi-am schimbat numele evreiesc al strămășilor mei
cu un mândru nume ebraic ce făcea o pereche mai bună cu al ei.
Femeia asta ușoară apoi a fugit în America și s-a măritat acolo
cu un agent de mirodenii -cinamon, piper, ginger-
lăsându-mă singur cu numele meu cel nou și cu un război.
''Foșnetul aripilor istoriei'' cum obișnuiau ei să spună pe atunci,
aproape că avea să mă termine pe câmpul de luptă
în timp ce peste fața ei aflată într-un loc departe și sigur abia de adia gentil.
Și cu înțelepciunea războiului m-au sfătuit ei apoi să port
bandajul de prim ajutor peste inimă,
peste proasta mea de inimă care încă o mai iubea,
peste înțeleapta mea de inimă care o va uita.
