Alegeri greşite

Capitolul 13

Frumusețea trezeşte sufletul la viață

Din perspectiva Isabellei Parker

După ce Eloise a sărit să mă îmbrățișeze, m-a condus până la biroul meu.

- Ești salvarea noastră! Nu știm unde e lista cu cei care au confirmat, nici măcar proiectul final pe care ți l-am dat să te ocupi de el. Mă bucur enorm că te-ai întors! vorbea ea foarte tare, că aproape îmi asurziseră urechile.

- Am înțeles, sincer erau..

- Nu le-am găsit! mă împunse cu privirea.

Ceva era ciudat la mijloc, domnul Thompson se opri în dreptul nostru.

- Isabella, te rog, lămurește pe toată lumea cum stă treaba cu lista și cu proiectele. Vrem să mergem și la petrecere, azi, dacă se poate.

- Sigur, domnule.

- Mă retrag în biroul meu, mai avem câteva ore până la petrecere și o groază de treabă. Așa e dacă sunt lăsate pe ultima undă de metru.

Domnul Thompson intră în biroul lui. Era insuportabil. Nu știam cum ar putea cineva să-și împartă aerul cu el.

- Ai un bilet, mi-l așeză ea în palmă, apoi îmi trase din ochi.

L-am despachetat, apoi l-am citit.

Bine ai revenit, tot ce ai nevoie sunt în biroul meu, sertarul de sus, cheia o găsești la Eloise. Prietenii la nevoie se cunoaște, nu-i așa? Ne vedem diseară! C.

Domnul Chase mă ajutase să revin, îl convinse pe balaur să-și ceară scuze, dar de ce nu era la muncă?

Am observat cheia în mijlocul biletului.

După ce am recuperat lista și tot ce mai era nevoie,  fără ca nimeni să observe, mi-am continuat munca. Era un sentiment plăcut ca cineva să aibă nevoie de tine, mai ales marele domn Richard Thompson.

***

- Mai sunt exact trei ore până când trebuie să fim la petrecerea aniversară, vă rog să mergeți acasă să vă aranjați, schimbați sau tot ce aveți nevoie să faceți. Iar în două ore vă rog să reveniți la firmă pentru că vom pleca cu toți de aici, după ce vom avea o mică ședință. În regulă?

- Da, domnule, se auzi din sala de ședințe. Toți erau încântați de această petrecere, după tot stresul de pe ziua de azi, era mai mult ca bine venită.

- Isabella, mă bucur că te-ai întors, îmi făcu domnul Ryan cu ochiul.

- Și eu, i-am zâmbit.

- Isabella, rămâi puțin, mă rugă domnul Thompson.

Ce mai era de data aceasta? Mă dezgusta până și tonul vocii lui, care era rece și amar.

- Da? m-am întors plictisită. Cred că urma un șir de nemulțumiri și presimțeam o ceartă.

Nu spuse nimic, așteptă ca toată lumea să iasă din sala de ședințe. Apoi închise ușa.

Am înghițit în sec, un sentiment de frică mă cuprinse, adică eram doar eu și el în firmă, toți aveau să plece. Nu înțelegeam de ce naiba voia ca eu să mai rămân puțin!

- Ce e? aproape am șoptit eu.

- Așează-te!

- Sunt bine așa în picioare, am făcut un pas în spate când el a făcut unul spre mine, la fel și cu cel de-al doilea pas, până m-am izbit de masă.