Bărbații nu sunt geloși pentru că se îndrăgostesc, ci se îndrăgostesc pentru că sunt geloși
- Domnule Thompson, am vorbit cu secretara unuia dintre investitori și mi-a spus că au primit invitația vineri, iar ei nu au dat crezare celor spuse în ziar. Ba mai mult își confirmă prezența, am discutat cu ea și mi-a zis că soția domnului Jackson, a născut ieri. Mi-am permis să-i trimit niște flori și i-am cumpărat băiețelului, o jucărie de pluș și niște hăinuțe. Le-am trimis din partea firmei!
El se uita serios la mine, nu știam dacă ceea ce am făcut a fost bine sau greșit. Doamna Beverly mă îndrumă să fac toate aceste lucruri, ca să-i fac pe cei trei să aibă încredere în mine.
- Foarte bine, Isabella. Și mai e nevoie să le facem o vizită la firmă?
- Nu, am sunat la o revistă celebră din Los Angeles, ca să trimită câțiva reporteri la petrecere, care să observe invitații, dar doar la intrare. Așa vor putea scrie că tot ceea ce s-a spus a fost o minciună, iar investitorii noștri au venit la petrecere, foarte încântați.
- Felicitări, Isabella. Ai făcut o treabă minunată, îmi zâmbi el.
Deși știam că lucrez aici, pentru a-i trăda, m-am simțit bine. D-l Thompson mă lăudase, asta chiar era ceva fantastic!
- Vă mulțumesc, domnule.
- Mai trebuie să punem la punct ultimele detalii pentru petrecere, ai putea să te ocupi de asta împreună cu Eloise și Chase?
- Sigur, domnule, m-am îndreptat eu spre ușă. Oarecum mă bucuram că pot să fiu de folos, chiar dacă urma să ajung coșmarul vieții lor, persoana care le va câștiga încrederea, apoi o va călca în picioare.
- Isabella, mă strigă el, m-am întors.
- Da?
- Îți mulțumesc că ne-ai ajutat să ieșim din chestia aceasta!
- De aceea sunt angajată, domnule. Să vă ajut!
El doar zâmbi, iar eu am ieșit din birou.
***
- Oficial, petrecerea va ieși minunat! spuse Eloise.
- Cu ajutorul vostru, fetelor! ne lăudă domnul Chase.
- Nu am fi reușit fără dumneavoastră, ați muncit cot la cot cu noi, ca toate detaliile să iasă perfect! am accentuat eu.
- Eh, nu e cazul să mă ridicați în slăvi, râse el. Eu doar am asistat, voi ați venit cu ideile.
- Eu merg la Finanțe, să ne aprobe cheltuiala pentru petrecere, iar apoi voi trece cu aceste acte pe la domnul Ryan, e nevoie să le semneze.
- Bine, Eloise.
Ea se retrase, iar în birou am rămas doar eu și domnul Chase. I-am aruncat o privire și spre surprinderea mea și el mă privea. Avea o dulceață anume în privire, când se uita la mine. Era un bărbat foarte frumos, elegant, galant și charismatic. Îmi plăcea foarte mult, dar nu trebuia să uit că în primul rând era șeful meu, iar în al doilea, eu eram doar un pion în acestă firmă, nu aveam voie să pun suflet în lucru, la al cărui distrugere voi participa.
- Tu ai vreun iubit, Isabella? mă întrebă el direct, așezându-se pe scaunul lui de la birou și privind ecranul laptopului.
- Ah..am tușit eu. Nu, nu am.
- Cum de o femeie așa frumoasă ca tine nu are un iubit? îmi zâmbi larg.
- Am avut, doar că nu a funcționat. Însă acum nu am..
CITEȘTI
Alegeri greşite
RomanceIsabella Parker, o fată curajoasă si puternică, a păşit greşit şi a ajuns în mijlocul celui mai murdar joc: cel al banilor. Alegerile făcute de ea au dus-o pe un drum inadecvat şi nu e cale de întoarcere. Ea încă încearcă să găsească acea cale de sc...