Alegeri greşite

Capitolul 12

Dacă accepți un favor, îți vinzi libertatea

- Mă scuzați, domnule. Mi s-a cerut să vă aduc florile înapoi.

- Lasă-le pe birou, m-am ridicat și i-am dat 5 dolari.

- Nu, nu e nevoie.

- Ba da, te-ai deranjat să le aduci înapoi.

- Nu, domnule. Era datoria mea, mulțumesc! ieși din biroul meu.

Îi trimisesem un buchet de flori, trandafiri portocali. De fapt acum știam ce i-am trimis, pentru că eu doar am sunat la florărie să trimită un buchet frumos de flori pentru a-mi cere scuze cuiva. Dar sălbatica mi le-a trimis înapoi. Am zâmbit, deși voiam să mă deranjeze gestul ei, nu era așa. Din contră, mă provoca. Am zărit un bilețel în buchet, l-am citit amuzat.

Cu un buchet de flori nu se face primăvară, domnule Thompson. P. S. Dacă erau florile mele preferate vă acceptam scuzele.

Nu se lăsa ușor, chiar deloc. De unde naiba aveam să știu care sunt florile ei preferate? Nici nu îmi păsa în vreun fel. Avea pretenții, mica șantajistă. Voia ca eu să-mi calc pe orgoliu pentru a-i satisface ei ego-ul. Eu am încercat, ea e cea care nu a vrut să-mi accepte scuzele.

- Salut, intră Ryan în biroul meu. Ai primit flori? E la modă să trimiți flori bărbaților? Nu e de alta, dar încep să fiu invidios, se așeză el pe scaun.

- Salut, da, dacă vrei sunt ale tale! am zis eu ironic, așezându-mă și eu pe scaunul meu de birou.

- Sunt flatat!

Zâmbeam , mă surprindeau gesturile ei pe zi ce trecea, de la tupeu cu care mi-a trântit palma, apoi făcând pe nevinovata și cerând să-i ofer scuzele mele, iar acum îmi trimise înapoi florile și mi-a călcat în picioare scuzele. Avea personalitate și caracter femeia asta. Era periculoasă și aparte.

- Ce rânjești? mă întrebă curios Ryan.

- De ce nu?

- Vreo femeie? îmi trase din ochi.

- Doar una? am râs eu.

- Eh, tu le ții ascunse dacă le ai. Mi-aș dori să treci peste trecut.

- Am lăsat în urmă trecutul, Ryan. De ce ești aici? Te ajut cu ceva?

- Eu mi-am cam făcut treaba, aștept petrecerea de diseară. Însă avem mici probleme, care s-ar putea să afecteze imaginea noastră. De ce nu o lași pe Eloise să o contacteze pe Isabella?

- Isabella, am râs eu. Chase te-a trimis? De aceea a dat birt cu fugiții? Sună-l pe el să ne spună unde sunt toate lucrurile, pe care nu le găsim. Care chipurile, lipsesc!

- Ești încăpățânat, dar de ce? Ai vreo treabă cu Isabella?

- Fii serios, ce treabă aș putea să am cu o mironosiță? Nu am nevoie de o asistentă personală, știi prea bine.

- Richard, firma aceasta nu e o joacă de copii, care s-au hotărât să se distreze, ci o muncă serioasă. Oamenii aceștia au vieți personale, care depind de un salariu, de o carieră, pe lângă altele. Fata asta, Isabella, are nevoie de acești bani, altfel ar fi stat acasă, nu s-ar fi angajat.

- Ea e cea care nu-mi acceptă scuzele..mi-a trimis florile înapoi. Am încercat!

- Du-te personal, poate asta așteaptă. Poți să faci un compromis.

- De ce să fac ce vrea ea?

- Ești mai matur ca ea, aș vrea eu să cred! accentuă cuvintele. Ea e încăpățânată, s-a simțit jignită, e doar o copilă, dincolo de femeia care pare a fi.