Alegeri greşite

Capitolul 15

Lângă cel mai înalt pisc al fericirii se află cea mai adâncă prăpastie a durerii. O.P.

Aveam încă buzele lipite, nu voiau să se despartă. Nu aveam puterea necesară, la naiba, îi cedasem balaurului. Nu voiam să deschid ochii, îmi era teamă să nu se termine totul. Dacă nu m-ar fi ținut aproape de el, cred că aș fi căzut, simțeam că sunt cu câțiva metri distanță de pământ, că plutesc pe un norișor. Revino-ți, Isabella!

Sărutul lui continuă, invadându-mi papilele gustative, provocându-mi limba la un joc sălbatic. Fiori îmi cuprinse pieptul, coloana, stomacul..picioarele. O căldură mă făcea să vreau să-mi dau jos rochia, care era acum mult prea strâmtă pe mine. Își plimba degetele pe brațul meu gol, ridicându-mi și mai tare mâinile deasupra capului, voiam să-mi înfing degetele în părul lui, să-l trag mai aproape de mine, deși eram sigură că nu se putea mai aproape de atât. Eram unul și același, două corpuri unite printr-un sărut. Nu aveau rost cuvinte, simțeam prin toți porii ceea ce voia să-mi transmită.

Magia se rupse. Se dezlipi de buzele mele, pe care le atinse ușor cu vârful degetelor de la mâna lui dreapta, după ce-mi dădu drumul. Deși încă aveam ochii închiși simțeam fiecare mișcare pe care o făcea. Nu îndrăzneam să-l privesc, voiam să continue. Dar mi-am deschis ochii, speriată, când am auzit lovitura în ușa a pumnului lui. Avea ochii roșii, mă privea fix, nu zâmbea.

- Pleacă! se răsti la mine.

Vocea îmi era blocată, eram șocată de reacția lui, nu înțelegeam nimic, dar nu aveam cuvinte, le lăsasem undeva în acel sărut, nu știam cum să reacționez, așa că i-am privit buzele pătate de rujul meu, iar apoi vocea lui mă izbi din nou cu putere.

- Pleacă! țipă el.

M-am întors și am plecat, nedumerită de tot ceea ce se întâmplase.

Ochii mi se umplură de lacrimi, simțeam cum un cuțit mi se înfipse direct în inimă.

Fir-ar să fie! Îmi uitasem geanta la sala de evenimente, am rugat taximetristul să mă ducă până acolo, că-i voi plăti. Văzându-mă că plâng nu mi-a pus la îndoială rugămintea.

 Pe cuvânt că nu înțelegeam de ce naiba plângeam? Era o greșeală că m-am lăsat sărutată, speram să fi fost atât de beat încât să nu își mai amintească acest sărut, dar pe de-o parte voiam să știe, să adoarmă cu acest gând. Trebuia să-mi revin, să fiu rațională. Era un imbecil, mă sărutase apoi îmi ceruse să plec, ca și cum aș fi fost doar o jucărie.

- Așteptați-mă aici, revin imediat. Dacă doriți vă las telefonul în schimb.

- Nu, doamnă nu e nevoie. Vă aștept!

Mi-am șters lacrimile și am intrat în sala de evenimente, am mers la recepționeră pentru că nimeni nu mai era la petrecere, deoarece se încheiase de mult timp.

- Bună seara, mi-am uitat o geantă neagră, stil plic, din piele întoarsă.

- Bună seara, ați fost la petrecere,nu-i așa?

- Da.

- Ați venit cu domnul Richard Thompson, îmi zâmbi recepționera.

- Da, sunt asistenta personală a dânsului.

- Revin imediat.

- Vă mulțumesc!

Am profitat că nu era nimeni și mi-am dat jos pantofii, mă dureau și picioarele. Închideam ochii și îmi aduceam aminte acel sărut sălbatic și plin de pasiune. Uf!

M-am privit în oglinda din spatele ghișeului. Machiajul aproape că mi se distruse din cauza lacrimilor, dar ce mai conta urma să merg acasă!

- S-a terminat petrecerea! îmi zise o voce bărbătească.