Dragostea întotdeauna învinge

Prezumţii - 3

*

Un sentiment de deja vu a lovit-o.

— Tu din nou, a zis Sean, o idee obosit, când a oprit maşina şi a văzut-o stând pe marginea şoselei.

— Tu din nou, a răspuns cu un ton atât de ciudat că el s-a uitat la aceasta mai atent câteva momente.

— Ce s-a întâmplat? a întrebat în final.

Ea a pufnit.

— Ce s-a întâmplat? Fratele tău mă abandonează a doua oară pe marginea şoselei şi tu mă întrebi ce s-a întâmplat?!

— Acum începi să suni mai mult ca tine, a zis sec. Pentru o secundă chiar mă îngrijorasem.

— O, taci din gură, a mormăit.

A stat uitându-se la uşa deschisă, dar nu a făcut nici o mişcare să se urce în maşină.

— Timpul trece, domnişoară, a zis Sean batjocoritor.

Vivian i-a aruncat o privire iritată.

— Tu chiar nu poţi să crezi că eu o să mă urc tocmai acolo sus, a spus arătând cu bărbia către SUV-ul lui, purtând asta.

Asta se referea la hainele ei de club – un maieu argintiu şi o fustă mini, ambele atât de mulate pe trupul ei că păreau a fi piele. Era conştientă de privirea lui Sean analizându-i trupul pentru un moment prea lung. De asemenea observase modul în care şi-a smuls privirea de pe ea – de parcă fusese ars – şi şi-a dres glasul înainte să vorbească.

— Ce vrei să fac? Să cumpăr o altă maşină? a spus, vocea îi sunase normal, chiar obraznică, ceea ce a făcut-o să se întrebe dacă îşi imaginase clipa de mai devreme.

S-a uitat urât la el pentru idioţenia sa.

— Mă gândeam mai mult la faptul că ai putea să mă ajuţi să mă urc.

— Să te ajut... s-a oprit brusc, mormăind ceva în barbă. Apoi s-a dat jos pe uşa deschisă a pasagerului şi a aterizat lângă ea cu uşurinţa cuiva care făcea asta des.

— Ştii, există o chestie pe care oamenii normali o fac, deschid uşa şoferului şi dau ocol maşinii... a zis, neputându-se abţine din a-l îmboldi.

El şi-a ridicat nepăsător umeri.

— Modul meu este mai rapid.

După care într-o mişcare fluidă şi rapidă, a apucat-o de talie şi aproape că a aruncat-o în scaunul pasagerului, trântind uşa în urma ei şi dând ocol maşini ca să se urce la locul său, aşa cum sugerase ea.

— Ce dracu' a fost asta? a zis, indignarea feminină cauzată de modul în care o ridicase ca pe un sac.

— Asta am fost eu ajutându-te, a lămurit-o, pornind motorul.

— Mai degrabă m-ai smuls din pământ şi m-ai aruncat în scaun! a exclamat indignată.

— Şi asta merge, a afirmat fără pic de remuşcare.

În plus, el se concentra atât de tare pe drum că de abia îi conştientiza existenţa.

A fiert în linişte câteva minute.

— Trebuie să îmi dai adresa ta, a zis Sean, spărgând tăcerea.

Acesta probabil nici nu observase că ea refuzase să vorbească cu el. A pufnit, enervată.