Dragostea întotdeauna învinge

Ochi Albastri - 3

***

Ar fi trebuit să ştiu că Ochi Albaştri avea să mă găsească, în final. El este persistent în aceste cazuri. Eu am încercat să îl evit în ultimele cinci zile şi am fost, pentru moment, victorioasă în strădaniile mele. Până când apare de nicăieri în drumul meu spre un tutorial.

În gând îmi blestem alegerea de a-i spune că am cursuri de Psihologie de Bază la trei jumate, în fiecare marţi.

- Dumnezeule, tu eşti un pui foarte greu de găsit. Pe unde ai umblat în ultima săptămână?

- Eu nu sunt un pui. Nu piui, mormăi neconvingătoare, încercând să trec de el ca să îmi continui drumul. Hei, putem avea această conversaţie mai târziu?

Încearcă niciodată.

- Eu am o clasă la care trebuie să ajung.

- Ce este în neregulă?

Înainte să îmi dau seama, el se pune în calea mea, blocând-o. Şi – îndrăznesc eu să afirm – acesta sună un pic furios şi rănit.

- De ce nu mă mai urmăreşti?

Încerc din răsputeri să nu îmi ridic privirea şi să mă scufund în ochii săi. Aceştia o să mă hipnotizeze, sunt sigură. Aşa că râd, dar acesta sună un pic cam fals.

- Nu sunt sigură că prietenei tale îi va cădea bine faptul că ai o urmăritoare.

- Ce? spune, sunând un pic confuz. Chiar nu cred că lui Ashley îi va păsa. Ea ştie că noi suntem doar amici.

Oh.

- Fe... Felicitări, reuşesc să rostesc cu o voce destul de normală. Bănuiesc că tu ai întrebat-o deja, huh?

- Dap.

Tonul lui s-a luminat considerabil. Îmi pot da seama – fără să îl văd – că zâmbeşte. Doar faptul că se gândeşte la ea îl face să zâmbească. Doamne, această fată este bună.

- Mulţumesc pentru asta, apropo. Tu chiar mi-ai dat un şut în fund în direcţia bună, râde el.

Îmi muşc buza atât de tare încât sunt sigură că voi avea semne pentru restul vieţii mele. Stau aici, cu capul plecat şi luptându-mă cu lacrimile, iar el are nesimţirea de a-mi mulţumi pentru relaţia lui fericită?

În acest moment, îl urăsc enorm de mult.

- Cu plăcere, afirm, încercând să trec de el din nou.

- Hei, ce este cu graba? mă întreabă, apucându-mă de încheietură şi oprindu-mi evadarea. Ce este în neregulă? Eu tocmai ţi-am dat cale liberă la a mă urmări.

Dumnezeule, de ce este el atât de persistent? Faptul că eu îl urmăresc îi oferă un nivel mai înalt de confidenţă sau ceva? De aceea dorea să mă ţină prin preajma sa? Ca să îi umflu balonul imens de egoul bărbătesc?

Mulţumesc, dar nu mersi.

- Dap, despre asta, spun, cu un capriciu, am vrut să îşi spun. Eu am găsit pe altcineva să urmăresc, aşa că nu te voi mai deranja.

Mâna sa din jurul încheieturii mele cade.

- Ce? Vocea lui sună ciudat dintr-o dată.

- Da, spun, făcând cuvântul să sune ca un chicotit, chiar dacă nu mă simt în stare să chicotesc. Vrei să spui că am uitat să îţi spun? El are cele mai uimitoare - oh, cele mai uimitoare ce?! Eu nu pot să vorbesc despre ochi din nou. Arunc o privire panicată în jurul meu şi văd un tip cu căşti mari şi albe... eroul meu – căşti. Iar el este un muzician, nu este asta mişto?