Dragostea întotdeauna învinge

Un joc periculos - Capitolul I

Capitolul I

— Si de aceea gaina trebuie sa fii aparut prima. Este complet logic.

— Gaina a trebuit sa iasa dintr-un ou.

— Cineva trebuie sa fi depus acel ou.

— Poate acea gaina a fost o nastere vie.

— Gainile nu nasc. La naiba, nu cred ca exista vreo pasare care o face.

— Poate acel prim ou a fost depus de o pisica.

— Atunci câstig.

— Cum ai ajuns la concluzia asta?

— Ti-am zis ca oul a fost primul.

— Nu, nu ai facut-o. Tu ai zis ca a fost gaina.

— Si tu ai zis ca a fost pisica.

— Am facut-o?

— Da.

— Nu conteaza. Mai umple-mi paharul.

Zâmbesc si îi fac pe plac. Este vineri seara si eu cu colega mea de camera suntem mai aproape cu opt martini de mahmureala de sâmbata dimineata.

Madelein îsi ridica bautura ca sa toasteze abilitatile mele de a face un cocktail si reuseste sa îsi verse bautura pe pieptul tricoului ei. Amândoua explodam în râs si nu putem sa ne oprim. Asta este în ordine, însa. Avem nevoie de aceasta pauza.

— Tu nu porti sutien, îi spun, imediat ce recuperez o idee de claritate.

— Stiu, afirma aratând cu degetul spre ventilatorul de pe tavan.

Si, cu certitudine, acolo este, învârtindu-se în cercuri lenese deasupra capurilor noastre. Râdem din nou, iar eu încep sa sughit. În acest moment, ea devine mult mai amuzata.

— Tâmpito.

— Ma iubesti.

— Cu adevarat?

— Nebuneste.

— Adânc.

— Nebuno.

— Tu ma iubesti.

— O fac.

— Se pune asta la socoteala?

— Sa se puna la socoteala, unde?

Confuza, ma scarpin în cap.

— Despre ce vorbim?

— De unde sa stiu eu?

— Facem asta din nou?

— De ce nu?

— De ce da?

— Care este numele tau?

— Regan.

— Afirmatie. Trei puncte! Tipa Madelein, sarind pe canapea.

Si este lovita de sutienul ei direct în fata. Acesta este un joc amuzant de jucat, dar eu nu pot sa îmi dau seama când ne jucam si când nu.

În acest moment ne jucam. Probabil.

— De ce este sutienul tau pe ventilatorul de pe tavan?

— Nu îti place?

— Trebuie?

— Esti proasta sau ceva?

— Atac personal, spun triumfatoare. Zece puncte.

Natural, nu exista nici un sistem de punctare. Noi ne dam oricât de multe puncte consideram ca meritam.

Eu merit zece.

— Despre ce vorbeam?

— De unde sa stiu eu?

— Repetitie! Douazeci de puncte!

— Foarte bine. Tu câstigi. Eu nu mai ma joc.

S-a bucurat foarte putin de câstigul ei, deoarece a fost distrasa de o musca ce a aterizat în bautura ei. În timp ce înjura si fugareste zvârcolirea musca prin paharul sau cu o umbrela de hârtie, soneria suna.

— Raspund eu, îi zic cu un zâmbet strâmb.

Ma împiedic catre usa si sunt mândra – eu doar m-am lovit de doua lucruri în drumul meu catre usa. La intrare este un barbat tânar de vreo douazeci de ani cu pizza noastra. Îmi ia banii, eu iau pizza, iar el pleaca. Închid usa si ma împiedic înapoi în sufragerie.

Madelein este întinsa pe fotoliu de un rosu aprins si îsi ridica privirea când intru.

— Deci cine a fost?

— Tipul de la livrari de pizza, spun facând spatiu pe masuta de cafea, dând pe jos hârtii, carti si Dumnezeu stie ce altceva. Spune-mi, cum de nu ne aduceau comanda niste baieti frumosi când eram mici?

— Era simpatic?

Încuviintez si îi ofer o bucata de pizza, înainte sa musc din a mea.

— Vreau sa spun ca era tânar, dar dragut pentru vârsta sa. Poti sa îti dai seama ca va deveni un adevarat Cassanova, stii?

Madelein îsi linge sosul de pe degete, încuviintând.

— Înteleg ce spui. Ce ora este?

— Habar nu am. În jur de unsprezece, poate.

— Înca devreme, zice cascând.

— Vrei sa ne uitam la un film?

— Neah.

Tacem pentru câteva minute, iar când ma uit la ea vad ca a adormit.

Din moment ce a o trezi iese din discutie, arunc o patura peste ea si ma ridic. Camera se înclina periculos si ma pregatesc sa trec peste moment. Imediat ce se rezolva si devine un ritm destul de stabil, ma simt confidenta în abilitatile mele de a merge ca sa risc drumul spre dormitorul meu.

Reusesc.

Sa lasam detaliile despre cum o fac o poveste pentru alta data.

Ma prabusesc pe pat complet îmbracata si asa stau pâna dimineata. Ar fi fost o idee buna sa verific daca toate usile si ferestrele sunt închise, daca nu chiar sa le încui. Sincera sa fiu, nici macar nu mi-a trecut prin minte. Singurul gând care îmi trece prin cap implica o aspirina sau poate trei.

Dar dupa câte se dovedeste, nu am de ce sa ma îngrijorez. Nimic nu se întâmpla.

Când ma trezesc este din cauza sunetului unui sforait care pare sa vina de lânga mine. Nu se opreste, ci se intensifica pâna când cutremura tot patul.

Este pisica mea, torcând la piciorul patului.

Nu am auzit-o niciodata sa toarca atât de tare.

Ma simt de parca cineva m-a lovit cu un ciocan direct în ceafa. Încerc sa ma misc, dar aceasta miscare nu face decât sa îmi faca durerea de cap si mai dureroasa.

La dracul.

Daca este sa fiu complet sincera, nu sunt sigura cum ajung în bucatarie sau cum Alka Seltzer intra în sistemul meu. Dar reusesc.

Lumina îmi distruge ochii.

Este amiaza, dar am impresia ca este mult mai devreme.

O sa fie o zi extrem de lunga.

Madelein se dovedeste a fi foarte dificil de gasit. Nu o vad pe nicaieri.

Dar urmarind cântatul unei pisici afone întotdeauna da rezultate, asa ca dau peste ea în dus, acolo unde încearca sa o imite pe Shakira. Îmi raneste sufleul.

Adânc.

Iar eu îi spun asta.

Ea tipa, speriindu-se, facându-ma sa zâmbesc în ciuda durerii mele de cap.

Poate ca ziua nu o sa fie atât de rea pâna la urma.