Dragostea întotdeauna învinge

Un joc periculos - Capitolul IV

Capitolul IV

Nu îmi amintesc cum l-am scos din casă.

Dar reuşesc să o fac. Mă sprijin de tocul uşii, răsuflând uşurată.

Nimic nu s-a întâmplat. El doar aproape a murit de râs, în timp ce eu am încercat să mă acopăr cu totul şi orice.

Pisica mea se uită la mine nedumerită, iar eu mă duc şi mă aşez lângă ea pe canapea.

Ea este o pisică pe invers. O mulţime de pisici sunt negre cu lăbuţele albe. Cher este albă cu lăbuţele negre şi vârful cozii negru, de asemenea.

— Ei bine, asta a fost amuzant, nu-i aşa draga mea?

Aceasta se uită urât la mine, cu ochii ei excepţionali de verzi şi de expresivi. Chiar sunt geloasă pe ochii ei. Ai mei sunt de un negru plictisitor. La fel ca părul, de altfel. Nimic special în legătură cu trăsăturile mele.

Nu sunt deloc asemănătoare lui Madelein. Ea este o zeiţă aurie înzestrată generos de natură.

Îmi trec mâna prin blana lui Cher, iar aceasta se ridică pe lăbuţe, băgându-şi botul sub urechea mea, alintându-se. Oftez. O am de când am împlinit nouăsprezece ani. Mă cunoaşte mai bine decât oricine, ceea ce este aşa cum îmi place mie, din moment ce nu îmi va trăda secretele nimănui.

Cedez în final şi îi dau o conservă de ton, după care mă duc să îmi fac un duş, umblând goală prin apartament.

Apa fierbinte mă relaxează.

Las căldura să spele ruşinea pe care am simţit-o când am stat goală în faţa lui Cassio. Alung acel eveniment, vrând să nu mă mai gândesc la asta.

Numai că acestea mă asaltează când o aud pe Madelein întorcându-se acasă, bucuroasă.

Închid rapid apa, învelindu-mă într-un prosop enorm şi mă duc să văd ce se întâmplă.

— Ai ajuns acasă devreme, îi spun calmă.

— Da. Am plecat mai devreme ca să fac o prăjitură pentru cină, zice neatentă, în timp ce se uită sub canapea. Ei bine. Unde este?

Mă încrunt, confuză.

— Unde este cine?

— Bărbatul tău, prostuţo!

— Nu am unul, îi spun categorică.

— Oh, okay. Presupun atunci că ai început să porţi cravată, nu? spune, ţinând obiectul ofensator ca dovadă. Şi trebuie să îţi mărturisesc, ai un gust excepţional în cravate. Armani, nu-i aşa? adaugă sarcastică.

Îi arăt un deget şi mă arunc să prind bucata de mătase în dungi.

Ca întotdeauna, ratez. Mă retrag ca să am grijă de egoul meu rănit, lăsând-o pe Madelein să mă conducă la canapea.

— Este doar un coleg de muncă, îi spun iritată. El mi-a mâncat ciocolata. Şi mi-a returnat pantofii. De ce i-ai spus unde m-am dus?

Madelein s-a aşezat lângă mine, punându-şi mâna pe fruntea mea. O dau la o parte, uitându-mă urât la ea.

— Drăguţă, doar am ajuns acasă. Nu i-am zis nimic. Nici măcar nu ştiu cine este.

Eu clipesc încet, iar Cher îmi sare în poală, ridicându-se pe lăbuţe şi împingându-şi capul în bărbia mea.