Pulsul vieții

XI

Plouă. Tună şi fulgeră. E a doua seară când cerul înțelege cum mă simt. Şi stau cuibărită în plapuma mea imaginându-mi că mă ții în brațe. Fulgere luminează camera şi mă simt de parcă te văd trecător. Imaginația iar îmi joacă feste. Şi aprind iar o țigară. Şi simt cum toți muşchii mi se contractă şi se relaxează. Tremur. Îmi trosnesc gâtul lasându-l uşor într-o parte. Aşa cum făceam când mă sarutai. Şi-ți simt iar buzele lipite de gâtul meu. Păcat că atunci când deschid ochii nu e nimeni acolo. Tânjesc după atingerea ta ca un copil care îşi doreşte iubire. Fără tine, sunt doar tunete şi fulgere. Mă uit la mâinile mele. Îmi aduc aminte de respirația care încetinea când le sărutai. Simt cum fiecare parte a corpului pe care ai atins-o arde. Întind mâna pe geam. Picături reci de ploaie se aşează pe ea. Rece. La fel ca în seara când mi-ai dat hanoracul tău. Expir fumul. Şi închid ochii. Şi fiecare fum mă doare. Fiecare secundă pare o veşnicie. Fiecare picătură de ploaie care cade şi se face una cu asfaltul, răsună în mintea mea la nesfârşit. Ce ai reuşit să faci din mine? Cum de reuşeşti să-mi opreşti respirația chiar şi când nu eşti aici? Îmi provoci fiecare nerv din corp şi tot tu mă calmezi. Teamă. Curaj. Control. "Controlează-te." Dar controlul meu depinde de tine. Şi simt cum înnebunesc de la o clipă la alta. Şi simt cum peisajul ăsta încadrează perfect ce simt acum. Îmi place să-mi amintesc de tine. Trăsăturile tale pe care le-am studiat îndelung cât nu te uitai la mine. Privirea ta. Simt cum mă pătrunde şi acum. Oare şi ție ți-e dor?
Iubesc felul în care te uiți în gol. Şi doare că ştiu că nu sunt persoana pe care ți-o doreşti. Întind țigara pe geam şi mă uit cum se stinge. Uşor şi dureros.
"Noi doi". Îți aminteşti?
Dar tu o să mai fii aici?