Pulsul vieții

XIII

Haos. Dezordine.
-oare o să-mi iubeşti haosul din suflet?
Rutina asta. E letală. În fiecare seară e acelaşi lucru. Stau în fața geamului gândindu-mă cât de mult vreau să mă ții în brațe şi să mă săruți pe frunte. Eventual, mai şi fumez. Oricum nu afectează cu nimic, faptul că tu mă consumi anulează efectul țigărilor.
Dar din nou la mine în gânduri şi suflet e haos.
Şi mă rup în bucăți din cauza ta. La nesfârşit.
E ca un foc, care arde mocnit. Câte puțin, dar arde. Încetişor. Ca o rană deschisă care nu dă semne să se vindece. Incetişor. Şi mortal. Ca o injecție letală. Asocieri fără sens. Dar ce sens am eu dacă nu sunt cu tine? Ce rost au avut serile în care m-am gândit la tine? De ce există drumuri dacă nu mă duc la tine? Întrebări fără sens. Sau răspuns. Şi e iar una din serile în care mă întreb dacă amândoi privim cerul. Una din serile când stelele mă ascultă iar. Una din serile în care îmi imaginez că dorm lângă tine, strângând mai tare perna. Una din serile în care îmi las părul desprins pentru a mă simți mâgâiată.  Mă întreb de ce nu am renunțat până acum la ce avem. Dar, de fapt, ce avem? Probabil nimic.
"Control." Răsună neîncetat în mintea mea. Ca atunci când sunt cu tine. Dar din nou corpul mă trădează şi simt cum inima bate mai tare decât de obicei iar pielea mi se face de găină. Şi mi-e frică să fiu eu. Mi-e frică să-ți arăt cum sunt de fapt. Pentru că nici eu nu ştiu ce sunt. Şi mi-e frică să nu pleci mai devreme.
Şi cu toate astea, o să-mi iubeşti haosul din suflet? Temerile? Visele? Dezordinea din gânduri? Schimbările  neaşteptate de stare şi copilărismele?
Şi din nou simt ceva. 
Ceva ce nu ți-aş putea explica vreodată.