Pulsul vieții

XVIII

E ultima zi de vară. O vară în care aş rămâne pe vecie. Timpuri minunate pe care le voi păstra veşnic închise în mine. Momente şi clipe de fericire. Am simțit că sunt fericită pentru o clipă, şi brusc, vara s-a terminat.
Dar ultima zi de vară, va fi şi prima zi de toamnă cu tine. Şi nu ştiu ce vreau să fac prima dată. Să-mi amintesc clipele cu tine sau să mă gândesc la cele ce urmează. Noi, pe o alee lungă presărată cu frunze în culori cu care mi-ai pictat ființa şi sufletul. Şi mi-e frică de faptul că, odată cu natura, moare şi sufletul meu. Mi-e frică să te pierd şi să rămân singură în frigul toamnei, fiind încălzită de ultima amintire a verii în care te țineam strâns de mână.
Ultimele raze de soare, ultimele clipe în care încă simt că miroase a vară şi a fericire, le petrec lângă tine. Pentru că încă eşti aici.
Şi ştii ce văd? Pe tine, cum mă ții în brațe, în patul tău cu steluțe pe cearceaf, uitându-ne la film şi bând ciocolată caldă. Uitându-ne pe geam la ploaia cu fulgere de afară. Pe tine cum mă ții în brațe pe la spate. Pe mine purtând hanoracul tău şi fumând uitându-mă în gol, căci e doar imaginația mea. Pentru că, odată cu toamna, moare o parte din mine. Rămân doar amintiri.
Ai tu grijă de amintirile noastre până la următoarea vară?
Vei mai fii acolo până atunci?