Așteptând să mă repar

Capitolul 13

Melodia de la media este impecabilă. Sper să vă placă vouă, cei care doriți să o ascultați.

Întreaga noapte se derula precum un ceas oprit. Nu mai trecea, nu mai călca nici măcar o secundă prin timp. Camera era liniștită, ca în fiecare noapte când oamenii dorm și se pregătesc psihic pentru o nouă zi. Dar Sam nu dormea, ci se foia, își trăgea plapuma peste cap și se apăsa în stern, apoi în stomac, încercând să potolească golul acela dureros, insuportabil și nenorocit. Blestemat să fie. Blestemată să fie și ea cu ideile sale.

Respira greu, plumbul îi curgea prin gât precum bilele unor tunuri; îl lărgeau și îi sufocau plămânii spărgându-i. Dacă i-ar fi cedat cel puțin, nu ar fi trebuit să se gândească la asta. Ar fi murit liniștită în patul său.

Era ceva la care se gândeau toate persoanele ca ea. Toate persoanele pe care Clara a fost atât de dispusă să i le descrie în față fără pic de rușine. „Și eu ce mă fac acum? Cum mai trec de asta?" Se simțea precum soldații lui Tolstoi în „Război și pace". Cum să nu fi memorat citatul acela? Cu neputiință să nu o fi făcut, căci se regăsise chiar ea în acel fragment de poveste, în adevărul scris de mâinile unui om.

„Doar un pas dincolo de această linie care amintește de linia care desparte viii de morți și dai de necunoscutul suferinței și al morții. Și ce este acolo? Cine este acolo? Acolo, dincolo de acest câmp, și de acest acoperiș luminat de soare? Nimeni nu știe, și toți ar vrea să știe; toți se tem să treacă peste această linie, și toți ar vrea să treacă; și știi că, mai devreme ori mai târziu, va trebui să treci și să afli ce este acolo, de partea cealaltă a liniei, tot așa cum este inevitabil să afli ce este dincolo de moarte. Iar tu te simți puternic, plin de sănătate și de veselie, ești dârz și înconjurat de oameni la fel de sănătoși, dârzi și plini de viață."

Însă nu și ultima parte. Nu se simțea plină de viață, nu simțea veselia nici a ei și nici a celor din jur. Poate că da acum câteva ore, poate că da acum câteva zile sau acum câteva săptămâni. Dar nu și acum. Sclipirea a fost trecătoare, precum o stea căzătoare ce se pare că o vezi întâmplător pe cer. Nu a cerut privitorul să o vadă, nu a dorit să vadă acea stea, poate că nu o căuta pe aceea, însă s-a întâmplat. Și a privit-o, pentru o clipire din ochi. Apoi sclipirea stelei s-a dus, căci ea în momentul acesta ar putea fi moartă de milioane de ani, și noi să vedem doar lumina ce a ajuns prin vidul acela, printre multe alte stele, la noi, după toți acei mii de ani.

Au trecut parcă mii de ani de când nu mai plânsese, mii de ani de când renunțase să ma gândească. O eternitate. Ce ne facem cu o eternitate în care nu mai vrei amintiri, nu le mai ai apoi? Fără ele nu mai suntem oameni.

Așa că și Sam, a început toate acestea fiindcă nu-și mai dorea amintiri, prin urmare, părea că nu mai dorea să fie om? A continuat să se afunde, pastilă după pastilă, în renunțare. Și dacă totuși universul nu a luat nici o măsură până acum, o va face în acest moment. O va da pe Samantha cu capul de pereți, o va trânti la pământ și îi va trage câteva palme, apoi îi va striga :„Trezește-te! Ce mama naibii faci aici? Legumă vestejită, mai bătrână ca mine, trezește-te!"

Iar ea se va trezi la un moment dat, era nevoită, fiindcă universul a fost mereu mai puternic decât ea. A lăsat-o în pacea și în bucuria ei când a făcut un bine, dar a dat-o de pământ când și-a bătut joc.

Și acum își bătuse joc de ea. Ce va face? Se foi în pat, se descoperi, apoi se acoperi din nou de frig. Cage dormea și el acum, cu siguranță. Acum numai ea nu dormea, ci asculta mormăielile lui Mady și respirația Dakotei. Își chinuia trupul singură și nu făcea nimic pentru a ameliora accest lucru. Era ceva bolnav, era o masochistă care realiza ce boală avea, că era nevoie de un specialist. Dar Sam era mult prea bolnavă pentru a-și mai dori unul. Rămânea doar la latitudinea ei dacă își mai dorea schimbarea. Nici la dorința lui Cage, pentru că de fapt el nu avea nimic de a face cu aceste lucruri, nici la dorința familiei sale și nici la dorința lui Melody.