Așteptând să mă repar

Capitolul 34

Dallas, așa cum era în majoritea verilor, se prezenta cu diferite fenomene în funcție de preferințele anotimpului. Samantha mereu îl considerase un aer de mlaștină, greu de respirat, care reținea umezeala, în ciuda prezenței plantelor în orice zonă a orașului. 

Niciodată nu a fost o mare admiratoare a locului în care se născuse, dar nu îl urâse până acum trei ani. Un alt motiv pentru care detesta acest oraș era modul în care arăta în perioada verii. Culorile nu aveau nimic, lumina era perfectă, căzând perpendicular pe suprafața pământului. Însă verile în Dallas erau întotdeauna o întoarcere în timp. În special în perioada aceasta sezonului. Era fixată pe acest moment, această zi detestabilă, posibil cea mai dogoritoare care putea exista, deși oricum nu cea mai lungă zi din an.

Prefera în momente ca acestea să își ocupe timpul cu altceva, întreaga zi să muncească fizic, sau intelectual. Singurul lucru ce conta în zile ca acestea era ca în toate aceste douăzeci și patru de ore să se muncească pe sine până la epuizare totală, sperând doar că va fi atât de obosită, încât nu va mai avea timp să viseze. 

Ziua părea să devină din ce în ce mai groaznică. De la faptul că nu trecuseră decât două ore de când vorbise cu Cage la telefon după ce s-a trezit, terminându-se totul cu o ceartă pe care acum o regreta cumplit și până în aceste momente, la două ore după acea harță fără rost, afla că pe drum înspre Dallas se aflau Melanie, împreună cu dragul de Jeremy, pe care nu-i mai văzuse încă din vacanța de Paște.

Stând acum pe banca ce tocmai ce își luase locul în curtea casei, așezată schematic pe gazonul verde și plin de viață, încerca să cânte o melodie la vioară și totodată să se gândească la motivul neînțelegerii dintre ea și Cage din această dimineață. Nu putea găsi o cauză certă pentru discuția avută, deși putea să jure că acum două ore totul i se păruse cu temei. Motivul atât de important pe care îl găsise atunci fusese acela că deși au conversat prin scrisori până astăzi, deși se cunosc de atât de mult timp, Cage părea a avea în continuare o reținere în ce privea a-i oferi date cu privire la facultatea la care aplicase. Se rugase de el chiar, călcându-și mândria, dar acesta cu nici un chip nu a fost de acord să îi dezvăluie alegerea făcută. Știa doar că următoarea zi va merge la audiții, însă nu avea habar unde și cât timp va fi plecat.

Adăugat stării sale de continuă cădere cu care se trezise de dimineață, acest anunț o enervase la culme. Îi spusese foarte clar că nu va mai putea vorbi cu ea la telefon pentru o durată nedefinită, iar teama cea mai mare a Samanthei era aceea că singurul motiv pentru care Cage nu părea a mai dori să vorbească cu ea, era acela că simțea că este prea mult. Că ea este prea mult de luat în considerare în viața cuiva. Așa că i-a închis telefonul și nu l-a mai sunat înapoi. 

Dorința ca el să îi trimită măcar un mesaj a rămas vie în sufletul ei și după două ore și chiar și în această perioadă în care încerca să cânte cât mai perfect și să uite de orice altă problemă care îi acapara mintea. Însă Cage nu o apelase din nou și nici nu îi trimise vreun alt mesaj prin care să încerce să remedieze situația dintre cei doi, lăsând-o pe Sam să se lupte singură cu problemele ei.

Simți o prezență lângă ea, chiar cu câteva secunde înainte de a-l vedea pe James cum se așează pe bancă. Îl rugase din suflet să o cumpere, arătându-i fotografii cu banca din poieniță, dorind-o ca un cadou înaintat de ziua ei și promițând că nu va dori nimic altceva. James și Brooke au continuat să nu înțeleagă rolul acestei bănci atât de simple de lemn, până când au avut șansa de a privi câteva dintre pozele pe care le descărcase și le lăsase din greșeală la vedere pe masa din sufragerie, înainte de a le așeza în albumul pe care i-l trimisese lui Cage.

Așa că se opri din cântat și se întoarse curioasă spre tatăl său, ce o privea cu un zâmbet ușor pe buze. 

- S-a întâmplat ceva? întrebă ,curioasă de privirea lui James.