Capitolul 35

356 38 21
                                    



Aerul care cu câteva minute în urmă părea din ce în ce mai greu de respirat, chiar în aceste clipe părea să fie cel mai purificat aer întâlnit vrodată. Motivul nu era neapărat cel al prezenței unuia lângă celălalt. Dimpotrivă, s-ar fi putut aflat la kilomentri depărtare, însă știind că Samantha va fi mereu alături de Cage și invers, crea pentru fiecare o lume lipsită de constrângeri, o lume în care partenerul știa că în spatele său va exista mereu cineva care era dispus să-l prindă în cazul unei căderi.

Lumea existentă în spațiul grădinii, persoane care aveau o vagă idee cu privire la trecutul Samanthei, au observat descătușarea ei încă din momentul în care cu pași rapizi se apropia de băiatul emoționat din fața sa. Surprinderea a apărut și mai mare pe chipurile lor în clipa în care îmbrățișarea a fost întregită de un sărut prelung și încărcat cu mult dor.

- Ai idee măcar ce ai făcut, Warren? îl întrebă aceasta, depărtându-se ușor de el și lovind ușor pieptul lui Cage. Ai idee câte idei mi-ai băgat în cap?

Râsetul lui Cage dispăru cu rapiditate, ajungând la urmă să o strângă pe Samantha mai puternic de talie. Își plecă privirea în vinovăție și își strânse buzele.

- Și ce a fost până la urmă atât de important încât să nu mă suni o săptămână? îi murmură cât mai încet posibil, pentru ca discuția să mai aibă șanse de a rămâne privată pentru cât mai mult timp.

- Samy?

Discuția serioasă pe care ar fi trebuit să o aibă fu întreruptă de vocea curioasă a surorii sale. Melanie era urmată în deaproape de Jeremy, de Brooke și de James. Aceștia patru se îndreptau spre Samantha, privind însă curioși spre personajul străin ce le trecuse pragul. Melanie deduse că acela trebuia să fie Cage, unicul motiv al acestei deducții find însăși prezența lui. Singurul băiat care a fost în stare să se apropie de Samantha atât de mult, încât aceasta să dorească să mențină relația dintre ei doi cât mai intimă cu putință.

Ținea minte așa zisele relații pasagere ale surorii sale cu băieții care acum îi erau invitați la petrecere, însă observase cu ușurință că nu încearcă să ascundă relația ei cu Cage așa cum o făcuse cu relațiile dintre ea și acei băieți. Prietenia dintre Sam și acest Cage Warren era ceva al Samanthei care nu părea a avea dreptul să iasă la suprafață pentru a fi interpretat greșit de străini.

În tot acest timp în care familia Samanthei se apropia de ei, Cage nu renunță la strânsoarea fermă asupra taliei acesteia. Ba chiar o apropie și mai mult de ea, speriat parcă de faptul că cineva i-o va lua din brațe în orice clipă. Nu ajungea să realizeze că în fapt dorul față de Samantha era cel care îl influența la astfel de mișcări bruște și neașteptate.

- Cine este prietenul tău, Sam? continuă Melanie. Întrebarea nu părea a mai avea rostul de a fi pusă, fiindcă aceasta îl indentificase de cu câteva secunde în urmă, însă se simți nevoită să o rostească, fiind gazda acestei petreceri.

Cu buzele strânse și emoționate, Sam se depărtă ușor de Cage și îl privi, dându-și ușor capul pe spate.

- Cage, aceasta este sora mea, Melanie, începu Sam prezentările cu o voce tremurândă, iar el este Jeremy, logodnicul lui Mel.

Înainte ca Sam să trebuiască să mai spună altceva, tatăl său interveni în discuție. Îi mulțumi în gând pentru aceasta. Nu știa cum să îl prezinte pe Cage. Nu știa ce erau ei cu adevărat și acest lucru îi căsăpea mintea. O distrugea să nu știe la ce stadiu au ajuns aceștia doi în perioada în care nu s-au mai văzut.

Așteptând să mă reparUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum