Așteptând să mă repar

Capitolul 36

Știa că se află în camera ei, știa și cum ajunsese acolo cu o seară în urmă. Cage o adusese în fața camerei, apoi îl lăsase și pe acesta să se îndrepte în încăperea vecină. Și știa că este aici. În aceeași casă cu ea. Așa a adormit și cu același gând s-a trezit. Că el o așteaptă, posibil încă dormind, posibil să fie treaz. 

Ce conta era că el era acolo, în casa ei. 

Dar nu se putea ridica. Posibil de emoție, posibil de teamă ca nu cumva să fi fost totul un simplu vis. Știa că nu era și totuși închise ochii pentru încă câteva minute, numai de a simți plăcerea liniștii de dimineață. 

De o vreme devenise din ce în ce mai recunoscătoare. Mai recunoscătoare că începea să se trezească după ora șase, mai recunoscătoare că visele s-au diminuat. Că nu o mai împânzeau așa ca înainte. A visat și în seara care a trecut, a visat din nou că voia să scape. Dar știa, după faptul că nu o mai dureau ochii și nici capul, că nu a fost un vis lung, că nu și-a lăsat amprenta precum o făceau visele înainte. 

După alte câteva minute, auzind voci de la parter, inclusiv vocea lui Cage, se ridică din pat, se schimbă și se pregăti înainte de a coborî pentru micul dejun. 

Soarele ieșise puternic pe cerul fără nori, așa că întreaga casă era luminată de raze puternice și calde. Prea calde, fu primul gând al Samanthei. Prea calde, prea grele în orașul ăsta blestemat. Dar se îmbărbătă și inspiră adânc, apoi decise că era timpul să coboare și să se alăture celorlalți. 

Coborând din ce în ce mai multe trepte auzea din ce în ce mai bine vocile ce vorbeau neîntrerupt. Sufrageria era înțesată de oameni dintr-o dată așa că se simți brusc acaparată din toate colțurile. Inspiră din nou adânc și privi în jurul ei cum toți discută între ei. 

Era ora nouă dimineața, așa că micul dejun era deja așezat pe masă, însă nimeni nu se așezase înainte, așteptând ca și Sam să își facă apariția. 

Cage se afla acum afară, așezat la masa din lemn de pe terasă, împreună cu tatăl său. Aveau o discuție cu adevărat serioasă, după privirile pe care amândoi le purtau pe chip. Cage avea din nou încruntătura aceea adâncă ce o enerva la culme. Încruntătura respingătoare pe care detesta să o vadă pe fruntea lui. Pe de altă parte, James părea serios, însă calm, nelăsând să se observe vreo expresie pe chipul său în timp ce vorbea cu adolescentul din dreptul său. 

Primul instinct fu acela de a se îndrepta spre ei, însă vocea mamei sale a fost cea care a oprit-o din traseu. 

- Sam, scumpo! strigă aceasta. Bună dimineața! Cum ai dormit? continuă vocea voioasă. 

- Ce fac acolo? De cât timp sunt pe terasă? evită întrebarea mamei sale, concentrată pe cei doi bărbați. 

- Acum câteva minute au ieșit. Lasă-i în pace, Sam. Știi că trebuie să discute într-un moment sau altul. 

- Nu trebuie, continuă aceasta. 

Dădu din nou să se îndrepte spre ei, însă Mel se interpuse în fața sa.

- Nici să nu te gândești, domnișoară. Eu am trecut prin asta cu Jeremy, e de datoria ta acum să treci prin asta cu Cage. Așa că stai și rabdă. 

- Dar...

Însă privirea lui Mel o făcu să tacă din gură și să se încrunte stresată din nou spre cei doi, întrebându-se ce naiba îi spunea James lui Cage de acesta părea atât de concentrat. Puțin avea ea habar că atunci când Cage s-a trezit și a ieșit din cameră a dat de James, ce părea că se plimbase întreaga noapte între cele două camere, precum un general, așteptând ca unul dintre cei doi să se trezească.