Poate că a fost o pedeapsă. Poate că nu a fost.
Poate că Samantha nu merita asta, dar atunci însemna că nici Cage nu o făcea.
Sau poate că într-o viață anterioară au făcut ceva rău, amândoi, poate că ar fi trebuit să se întâlnească atunci, dar nu...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dallas era aproape la fel de călduros precum îl lăsase. Aceeași umiditate de sud în aer, aceiași oameni din partea orașului în care locuia ea. Nimic nu părea schimbat, ci parcă ar fi fost cu toții închiși într-o buclă a timpului în care totul stă pe loc.
Și exact aceeași părere avea despre acest loc de fiecare dată când se întorcea acasă.
Luaseră un taxi în drum spre casă. Sam asculta câteva cuvinte din partea tatălui său, care îi povestea cum mai este pe acolo, ea dădea din cap, mormăia o aprobare, de parcă ar fi înțeles cu adevărat ce avea el de spus, apoi se întorcea și privea mereu spre fereastră. Nu știa ce anume se schimbase pe durata călătoriei, sau dacă știa, nu dorea să o recunoască, ci să păstreze totul în mintea ei. De câte ori nu i se repetase că este greșit și complet nesănătos să îți păstrezi durerile și să nu te destăinui cuiva? De prea multe ori ca să mai aibă poftă să le numere.
Ajunseseră într-un final și pe strada lor. Deși locul ducea lipsă de zăpadă, pentru Sam principalul decor de Crăciun, restul vecinilor își decoraseră deja casele cu tot felul de luminițe colorate și clopoței. De parcă nu ar fi fost deja destul de stupid că nu era zăpadă. Își dorea să se reîntoarcă în Ridgefield. Îi era dor de zăpadă, de Cage, poate. Nu era încă sigură de asta și nici nu dorea să se gândească încă la asta.
Dar peisajul stupid era întregit de casa sa. Cea mai împopoțonată, i se părea ei. Cu toate că în subconștientul ei știa că exagerează peste limită, deoarece în realitate casa nu era chiar atât de extravagant decorată, avea poftă de critică acum. Știa și că nu o va primi. Poate doar broscoiul lui Mel, dar cam atât. Îi ajungea și el.
Oftă când o văzu pe mama sa în fața casei, extaziată și mai ales când își dădu seama că taxiul oprise. Acum restul așteptau ca ea să coboare.
Mama ei o cuprinse în brațe cu toată căldura pe care i-o putea oferi. Și nu era puțină căldură.
- Puiul meu, îi șopti Brooke în păr.
- Ce ma faci, mama? o întrebă Sam. Mai mult de politețe.
Ce aveau de gând cu toții? Ce au crezut cu toții? Că dacă se împrietenește cu Cage totul e mai bine? Că dacă va conversa mai mult, totul va fi mai bine?Nu e totul mai bine, pentru că așa cum crezuse de la început, Cage era și el un pilon de care se ținea cu toată greutatea ei, care va cădea la un moment dat. El devenise doar un mic refugiu de câteva minute. Apoi totul dispărea. Atât.
Un țipăt de fericire se auzi din spatele lui Brook. Melanie se îndrepta rapid spre ea și o strânse în brațe. Dar Sam nu o făcu. Se încruntă spre ea și o critică.
- Nu m-ai mai vizitat.
Mel se îndepărtă de ea. Nu se va supăra pe Samantha. Nu acum. Știa că și ei îi fusese dor de ea, chiar dacă nu o arăta. Faptul că o criticase pentru că nu o mai vizitase, era destul pentru Mel.
