Așteptând să mă repar

Capitolul 6

Erau în autobuz de mai bine de un sfert de oră și nici unul nu spusese încă nimic. Sam stătea pe ace și avea sufletul în gât, își ținea inima cu dinții de frică să nu se audă vreo bătaie mai tare ca alta. Prea aproape, se gândea. El era mult prea aproape de ea. Intrase deja în spațiul său personal. Și nici măcar nu se sinchisea să zică ceva. Avea capul încă lăsat pe spătarul scaunului și ochii închiși, părând că doarme și are cel mai dulce vis.

Dar ea știa că nenorocitul nu dormea. Voia să o testeze, să vadă cât o țin nervii. O forța să acționeze prima. Bastardul naibii! Își mușcă buza de nervi. O mânca limba să-i spună ceva de dulce, sau să facă liniștea aceea agonizantă într-un mod ludic să treacă. Devenea stresant de amuzantă acea tăcere, ceea ce o făcea să-și dorească să plângă de stres. Ce ar fi trebuit ei oricum să discute?

Nu, o discuție nu ar fi dus la nici o apropiere, pe care ea oricum nu ar fi dorit-o. Încă, în cel mai rău caz, s-ar fi terminat tot cu el rânjit ca prostul și ea fierbând în proprii nervi. Când ajungea oare la farmacia aceea nenorocită?

- Nu mai spui nimic, împiedicato?

Se uită surprinsă spre el. Cedase și, după încruntătura de pe fruntea sa, nu-i convenea. Nici nu deschise ochii. Răsuflă pe nas. Iar îi spunea așa.

- Nu am nimic de zis.

- Jură că nu! râse el. Ești mai încordată un arc. Ce naiba e în capul tău? Nu te mănânc, să știi.

Sam se așeză în locul ei mai bine, fâțâindu-se cu foșnete. Își linse buzele și se pregăti să spună ceva. Însă el i-o luă înainte:

- Nu prea înțeleg care e problema ta. Sunt fete care s-ar bucura enorm de stârnirile astea. Chiar tu ai spus-o.

- Exact. Chiar eu am spus-o. Dar ți-am mai spus și că eu nu am de gând să-ți accept... orice-ai face tu aici.

El pufni în râs.

- Da împiedicato. Tu și restul frigidelor.

Lovitură sub centură, se gândi Sam. Un pumn parcă îi mută dinții din loc la cât de puternic și-i strânse. Frigidă? Chiar credea el asta? Dar ce-i păsa de fapt ce credea Cage despre ea? Nu ar trebui să-i pese. Exact. Nu ar trebui. Și de ce o afecta totuși acel cuvânt îndreptat spre ea? Motivul era cu siguranță acela că nu i se mai spusese niciodată în acest fel.

- Frigid ești tu.

- Te-ai supărat, Samantha?

Se uită din nou la el cu ochi de viperă. Oh, cât l-ar fi pocnit de i-ar muta maxilarul! De ce nu-și deschidea ochii și încă se făcea că doarme? Era sigură că nu făcea asta pentru că i-ar fi displăcut chipul ei. Nu era acesta motivul, fiindcă dacă ar fi fost departe de gusturile sale din punct de vedere fizic, nu s-ar mai fi aflat lângă ea în acest moment, încercând să o cicălească. Deci știa până la urmă că fizic vorbind, el o găsea oarecum atrăgătoare, ceea ce o făcea să-și piardă mințile de frustrare, neliniște... O speria de moarte, o terifia gândul acesta. Pentru că nu... nu era pregătită.

Apoi își scutură capul. Dar la ce naiba se tot gândea? Chiar el îi spusese că nu se îndrăgostește. Și nici ea nu plănuia să își formeze sentimente prea devreme pentru cineva.

- Mereu te încrunți așa?

Se uită spre el. Acum o privea în ochi. De ce privea mereu în ochi? De ce nu se uita la nas, prefera până și la buze?

- Adică?

- Ți-am spus că tu ești visătoarea și eu sunt realistul.

- Și asta face parte din povestea pe care vrei să o începi?