Așteptând să mă repar

Capitolul 7

Trecuse în jur de o jumătate de oră de când erau împreună pe terasă. Nu au mai vorbit multe, ci și-au servit fiecare ceaiul său, uitându-se spre norii ce se adunau. După o jumătate de oră, se părea că șoferul reușise să îi strângă pe toți pentru a pleca. Se punea ploaia și nu dorea să riște să conducă o mașină atât de mare pe un drum extrem de periculos.

Așa că acum, în timp ce mici picuri de ploaie se prelingeau pe geamul autobuzului și Sam stătea cu capul sprijinit de tetiera scaunului, dormind și respirând ușor cu gura întredeschisă, Cage o privea.

Găsea gestul său propriu extrem de amuzant și deopotrivă iritant. Poate că se uita la ea pentru că... la naiba cu el că habar nu avea. Era amuzant. Doar din amuzament, își repeta în continuu. Ea era o ființă haioasă și misterioasă în același timp.

Era doar ciudat să o vadă liniștită într-o perioadă mai lungă de timp. Cu siguranță acesta era motivul pentru care o privea atât de intens. De fiecare dată când se întâlneau, Samantha era în gardă. Stresată, poate amuzată, ironică și sarcastică, dar mereu în gardă. Dacă era ceva ce Cage trebuia să recunoască, acel lucru era că Samantha fusese de când o cunoscuse oarecum rigidă, nesigură. Se mulțumea că doar el reușea să vadă acest lucru. Cu toate că numai Dumnezeu știe de ce îi aducea o așa mare satisfacție.

- Ceva interesant?

Nu răspunse prima oară. Vocea nu era a ei. O știa nu numai pentru că o privea, ci și pentru că era o voce masculină. Apoi cineva îi zgudui umărul. Își întoarse capul spre sursă, încruntându-se. Andrew era noul lui coleg de cameră, extrem de enervant și pe care l-ar fi dat cu capul de pereți mulțumit.

- Ce? se răsti Cage.

- Ceva interesant? repetă întrebarea.

Îl enerva peste măsură tipul. Nici nu știa cum de au fost aleși fix ei doi.

- Ce vrei, Andrew?

- Nimic amice.

Începea să înțeleagă cum se simțea Samantha când îi spunea împiedicato. Nu erau amici. Se cunoscuseră oficial abia cu o zi înainte, când s-au întâlnit în cameră. Camera Samanthei. Și îl salutase tot cu acel amice, însă atunci nu spusese nimic.

- Eram curios. Cine e?

- Spuneai că nu vrei nimic. Și nu te interesează! înghiți în sec imaginându-și cum sunase asta. Ca un iubit gelos. Dar el nu era nici iubitul ei și nici gelos. Doar nervos la culme din cauza prefăcutului ăstuia.

Îl mai văzuse uneori prin internat și înainte. Era în grupul echipei de baschet din liceu. Unul dintre tâmpiții ăia cu capete seci și care nu au pic de afinitate pentru artă. Sau pentru ceva în afară de numărul scorurilor și chestiuța din pantaloni.

L-a văzut cum rânjește spre ea. Creatura asta, Andrew, se afla chiar pe scaunul din fața lor, acum întors spre ei și mult prea interesat. Avea să-i spargă moaca nenorocitului ăluia. Nu putea spune că nu-i suporta pe cei din echipa de baschet. Unul dintre foștii lui colegi de cameră făcea parte din aceasta. Acel O'Connor care îi făcea multe farse și cu care se înțelegea destul de bine. Dar mai erau și cretinii cu creier mai mic ca cel al unei veverițe. Singurul motiv pentru care nu a dorit să se înscrie în echipă când i-a adus antrenorul propunerea în față.

Cage se încruntă în continuare la el, se încruntă la pielea lui aproape cafenie și la ochii căprui cu pupile dilatate în timp ce o privea pe Samantha fâțâindu-se în somn și punându-și instinctiv mâna dreaptă sub falcă pentru un mai bun sprijin. Mormăi puțin în vis, strânse ochii cu putere și apoi se relaxă în cel mai dulce somn.