Așteptând să mă repar

Capitolul 11

Ştia că ceva lipsește din clipa în care a intrat în cameră. Ceva nu era cum ar fi trebuit. Apoi a căutat și a tot căutat și tot nu a găsit acel ceva. Şi pe urmă s-a alarmat, neajungând încă la starea de panică.

A căutat jurnalul acela nenorocit peste tot. În sala de mese, prea puțin probabil, dar era posibil, în bibliotecă, unde îl avusese ultima oară cu ea. Să-l fi uitat printre sutele de cărţi? Întrebarea rămânea valabilă, dar poate că îl uitase în poieniță. Cage probabil că nu i-ar fi spus nici dacă îl găsea; dar din nou ideea avea slabe şanse. Nu era nici în poieniță și dacă era ceva de care era complet sigură, atunci acel lucru era faptul că nu avusese agenda în preajma lui niciodată.

În cabinetul lui Melody? Nu. Avusese jurnalul vineri, ultima oară din câte ţinea minte, deci îl pierduse atunci.

La lucruri pierdute nimeni nu găsise nici o agendă. Camera era un dezastru complet. Temele încă neterminate erau împrăştiate pe patul ei. Hainele se aflau în toate părțile, când ajunsese într-un final la o concluzie: îl uitase în bibliotecă. Și avea două ipoteze. Prima: doamna bibliotecar îl confundase cu o carte, iar la a doua nici nu dorea să se gândească. Dar a mers la ea apoi de vreo trei ori. 

- Eu nu confund cărţile, domnişoară. Mă uit foarte atent la titlul celor uitate pe birouri şi nu am găsit nici o agendă fără titlu. 

- Înţeleg. Dar nu e posibil? Nici măcar...

- Nu le confund, ridică acritura tonul, deranjată de insistenţele elevei.

Cineva îl luase? Spera din suflet să nu. Mai degrabă să fi ars printre flăcări sau să fi fost udat şi să se fi distrus cerneala. Devenea vital acest gând. 

Respiră adânc, dar muşchii gâtului parcă doreau să i se închidă. Acum nu mai era calmă, ci panicată până în măduva oaselor. Merse la baie ştiind ce avea să urmeze. Ridică capacul şi colacul closetului şi se aplecă deasupra sa, încercând să-şi calmeze stomacul. Nimeni nu se putea pregăti fizic, dar psihic? Nu pentru un atac de panică. 

Primul pas trecuse, abia de mai respira. Urmau palpitațiile, dar poate că era atât de ameţită, încât nici nu realiza dacă trecuse de ele. Broboanele de transpirație nici nu mai erau broboane, ci se uneau în râuri sărate care i se scurgeau pe gât, încercând parcă să o sufoce şi mai puternic. Se uneau unele între altele scurgându-se rapid pe fața ei. Simțea cum se sufoca și mai mult. Apoi simți cum toată mâncarea de dupămasă din sală i se întorcea furtunos. Lacrimi de durere se formau la colţurile ochilor din cauza efortului. O dureau gâtul, gura şi părea că nu se mai opreşte nimic. Măcar avusese azi decenţa să-şi prindă părul în coadă, deci nu avea nevoie de cineva. Nu era prima oară când nu avea pe nimeni cu ea în astfel de momente şi nu era prima oară când era nevoită să se descurce singură. Se aplecă mai bine deasupra closetului și dădu totul afară. Totul. Durere combinată cu tochitură de intestine şi suc gastric. Ce mai avea de vomat acum? Doar apă chioară, suc gălbui-verzui... Nici ea nu mai ştia. Era pe acolo şi fierea sa? 

Apoi și-a închis gura și a început să suspine. Doar un plânset fals, durerea corpului expusă în acest fel. Devenise singurul mod prin care mai putea să plângă. Iar inima ei dorea să se calmeze până când nu îi exploda în piept. Suspina și producea lacrimi nu pentru ce se întâmpla şi nici de frică. Corpul i se afla în agonie.

Iar acum ajungea în etapa neştiinţei. Pe ce lume se afla? Îi era cald sau frig? Dar tremura în continuu. De durere, cu siguranţă. Muşchii se relaxau. Pielea i se zgribulise şi degetele nu mai erau atât de vinete din cauza strângerii toaletei. Şi în orice clipă ar fi putut să pice odată în mâini, sau să alunece din vina genunchilor obosiţi. Se mai sprijini odată în mâini şi se întinse pe jos, căutând răceala gresiei. Simţea un miros dezgustător în propria gură, dar mai stătu puţin timp, până când abia de mai tremura. Apoi se spălă pe dinţi, pe faţă şi trase apa de la toaletă.