Așteptând să mă repar

Capitolul 3

În timp ce Caden o ajuta pe Sam să-și ducă bagajele până la camera 64, aceasta reușise să-l privească mai bine. Primul lucru pe care l-a observat la el era părul roșcat. Ceva ce nu putea să nu iasă în evidență. Poate că era de origine irlandeză. Până și pistruii erau tipici irlandezilor.

Pe sub hainele strâmte părea slăbuț. Doar o lucrătură frumoasă a corpului, dar fără mușchi, așa cum observase la Cage, care nici el nu era o bruta, ci avea o tonifiere mai buna decât Caden.

Se înroși toată când realiză unde o ducea gândul. Apoi fruntea îi fu brăzdată de o încruntătură.

- Să sper că nu eu sunt vinovatul încruntăturii ăleia?

Sam tresări și privi spre ochii lui. Erau căprui, obișnuiți chiar, doar poate puțin mai negri.

- Nu. Doar o persoană foarte enervantă.

- Deci deja ți-ai făcut o impresie despre noi. Nu?

- Cred că se putea și mai bine.

Caden râse din nou. Părea un tip extrem de zâmbitor și fericit. Ce norocos, se gândi Samantha. Să nu ai nici o grijă și să știi că poți dormi bine noaptea...

- Am zis ceva prostesc?

- Poftim? tresări ea. Nu. Nu, doar mă gândeam.

Caden se încruntă, apoi merseră în continuare. Ochii afundați în orbite păreau acum extrem de serioși. Așa că Sam alese și ea să tacă, să nu mai spună vreo prostie încât să alunge singura persoană care vorbea cu ea nu pentru a afla ceva bârfe, nu pentru a lucra la un proiect și nici pentru a afla care e ultima temă la fizică, ci doar pentru că așa dorea. Își mușcă buza încurcată. Nici măcar nu știa ce spusese greșit.

Știa că acum ceva timp vorbea lucruri negândite. Nu ca un om nebun, doar că o lua gura pe dinainte. Era rău de tot. Fusese în timpul în care încerca să se despartă de restul oamenilor. De întreaga populație, dacă se putea spune. Când îl cunoscuse pe iubitul lui Mel, această problemă dispăruse, însă odată ce l-a văzut, parcă totul se întorsese ca un vas cu apă aruncat peste față.

- Cred că am ajuns. Camera 64, nu?

Sam privi spre chipul cu maxilar pătrățos și aprobă din cap.

- Da.

- Atunci cred că te las aici. Te descurci cu restul, nu?

Dădu din nou din cap. Apoi Caden plecă de lângă ea de parcă nici nu ar fi existat, nu înainte de a murmura un Ne mai vedem, care era însă puțin probabil. Lucrase toți acești ani în evitarea și alungarea persoanelor, că acum nu mai știa cum să le facă să rămână.

Se întoarse cu fața spre ușă și bătu de câteva ori. Apoi lemnul masiv se deschise cu un murmur, iar în prag apăru o fată. Mare i-a fost surprinderea să o întâlnească pe una dintre fetele cu care făcuse proiectul la fizică anul trecut.

- Te știu pe tine. Sam, nu?

Fata îi zâmbi ușor, atunci când Sam dădu din cap. Intră după ce i se făcu loc.

- Stai. Te ajut eu. murmură din nou fata când o văzu chinuindu-se cu bagajele.

Mulțumi și se așeză în mijlocul camerei. Chiar acolo erau celelalte două fete cu care făcuse proiectul. Încercă să-și aducă aminte numele lor. Cea care îi deschise ușa trebuia să fie Mady Spencer. O roșcată, aproape șatenă cu părul până la umeri, cu ochi cafenii și ușor migdalați. Cea care stătea lângă dulap și își aranja hainele era mai mult ca sigur Dakota Butterfield, însă nu-și aducea bine aminte numele fetei întinse pe unul dintre cele patru paturi și cu o carte în mână. Se încruntă ușor fără să vrea și tot ce primi înapoi fusese tot o încruntătură. Cu ea nu prea vorbise în timpul proiectului.